De la un capăt la celălalt al patriei, asistăm la un dezastru impecabil, de o rară precizie şi perfecţiune în materie de rău şi ghinioane. Niciun duşman străin, cât de perfecţionat ar fi el în privinţa armelor de distrugere în masă, nu ar fi reuşit o asemenea performanţă la capitolul înfometare şi scădere a nivelului de trai! Eliberat parcă din duhul băscian, răul s-a generalizat la nivel de ţară. Nimic nu se mai leagă în bine! De la inundaţiile care ne-au pus capac în diverse zone ale ţării, tragediile s-au înmulţit cu nemiluita. Se produc noi dezastre din simpla ciocnire a unor curenţi. Natura ne este ostilă. Peste tot, curg ape otrăvite. Dispar localităţi. Dintr-o flacără banală, chiar de la un biet băţ de chibrit, izbucnesc incendii mistuitoare. Jertfa pe care o cere focul vrăjmaş este mult prea mare! Au pierit în flăcări mai mulţi bebeluşi! E de necrezut unde am ajuns! Incendiile se propagă în serie. Încet, dar sigur, vom fi mistuiţi cu toţii de vâlvătaia flăcărilor. Zici că s-a mutat iadul pe pământ! După ce plouă catastrofal, se surpă terenuri. Gâzele de tot felul, altădată, inofensive, s-au transformat în monştri. Tânţarii ne-au înnobilat cu viruşi despre care nu aveam habar până acum. Văduva neagră, un păianjen anonim, a băgat groaza în noi. Aparatele de zbor care pătrund în spaţiul nostru aerian se prăbuşesc pe capete. Aviatori autohtoni sau din diverse alte ţări îşi găsesc mormântul aici. Şoselele au devenit piste pentru caramboluri ale morţii. De peste tot, se vorbeşte doar despre moarte. Ecranul televizorului s-a transformat într-un uriaş lighean cu lacrimi. Nu vezi decât oameni disperaţi sau deznădăjduiţi. În plan social, dezastrul generat de actualul guvern întrece furia naturii. Apele înghit casele care au luat-o la vale. În schimb, sărăcia turteşte totul în calea ei. Suntem o ţară cu obrazul brăzdat de loviturile de cravaşă administrate de guvernanţii lui Boc. Din cal de curse, într-un timp mai scurt decât sărutul morţii, patria a devenit o simplă gloabă. Râurile s-au transformat în simboluri ale deznădejdii. Mai nou, afluenţii Dunării sunt reprezentaţi de infinitele râuri ale şomajului. Peste toate dezastrele care ne-au dezmembrat, tronează spectrul foametei necruţătoare. Culmea, într-o ţară în care, reamintesc, alegerile au fost câştigate cu sloganul “Să trăiţi bine”. E prea mult pentru poporul român! Faţă de promisiunile de mucava ale preşedintelui Băsescu, naţiunea s-ar mulţumi să supravieţuiască decent. De teamă că ne-am putea transforma în lăcuste, prezidentul ne ia la palme, certându-ne că nu lucrăm 16 ore pe zi, ca el! După care, ca să ne liniştească, ne asigură că putem pleca afară, adică în străinătate, ca să ne căutăm de lucru! Este, trebuie să recunosc, un pas uriaş faţă de orânduirea comunistă, care sancţiona astfel de apucături. Cu cine se ceartă preşedintele? Exact cu cei care, în ritmul impus de doctrinele sale, riscă să moară de foame! În loc să aline durerile celor nevoiaşi, măcar printr-o vorbă bună, dumnealui îi întărâtă! Ba, mai mult decât atât, pe unii, cadre didactice fiind, îi ia peste picior! În concepţia sa, ca să supravieţuim de pe o zi pe alta, ar trebui să avem montat un ceas de taxi în punctul pe unde dragostea de ţară trece prin stomac. De la nivelul nivelului său de trai, în care nu are habar de grija zilei de mâine, dumnealui îşi permite să măsoare patriotismul cu barometrul său personal, adeseori încărcat cu şpriţ de vară. S-ar fi cuvenit ca, în această perioadă de austeritate, preşedintele să fi fost mai receptiv faţă de problemele cetăţenilor şi să nu bagatelizeze realitatea înconjurătoare. Ţara lui Băsescu abia mai respiră printr-un singur plămân. Sigur, preşedintelui îi place acolo unde se află şi, fiind vorba de ultimul său mandat, are tot interesul să beneficieze, până în ultima clipă, de avantajele statutului său. Din acest motiv, este preocupat de un singur lucru. Găsirea unor “ţapi ispăşitori” care să poată fi folosiţi, la nevoie, ca praf numa’ bun de aruncat în ochii opiniei publice. Cu alte cuvinte, să ne prostească la un înalt nivel…