România a devenit o ţară de „lăsaţi”! „Lăsaţi, că nu muriţi de foame” (vorba ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu – n.r.), „lăsaţi la vatră” (militarii obligaţi să se pensioneze şi care acum rămân fără banii atât de necesari traiului), „lăsaţi de izbelişte” (miile de copii abandonaţi în spitale sau în centrele de plasament de către părinţi care nu le mai pot asigura hrana zilnică), „lăsaţi în pace” (aici schimbăm registrul, căci, în România zilelor noastre, categoria hoţilor este una dintre cele mai admirate), „lăsaţi fără bani” (aici se înscriu toţi românii, căci cu toţii suntem afectaţi sub o formă sau alta de deciziile actualului Guvern), „lăsaţi pe mâine” (aici s-ar înscrie măsurile benefice pentru popor pe care ar trebui să le ia/respecte actualul Guvern... nu mai are rost să comentăm!) etc. Şi dacă majoritatea categoriilor afectate de cei pe care tot ei i-au ales să le guverneze destinele au găsit diverse supape pentru a-şi elibera disperarea, organizând mitinguri de protest, plătind cu bani mărunţi la pompe, blocând şosele sau doar dorindu-şi să o facă, există însă o categorie tăcută, neajutorată, care asistă privind cu groază la acest Mare Circ al Monştrilor în a cărui grijă se află: copiii! Aceste biete făpturi lăsate în grija statului, abandonate, părăsite, bătute, chinuite, înfometate, bolnave, nu înţeleg de ce, abia ajunse într-un cămin cald, alături de o femeie pe care abia s-au obişnuit să o numească mamă, trebuie să se întoarcă în neantul instituţionalizat pe care abia l-au părăsit! Răspunsul, pe hârtie, este simplu: statul s-a gândit să facă economii şi a tăiat salariile şi aşa insuficiente ale asistenţilor maternali, oameni care şi-au asumat responsabilitatea creşterii unui copil! „Cum să trăiesc eu şi copilul meu cu cinci milioane pe lună?”, este întrebarea unei mame! „Mamă, dacă se schimbă vremurile, mă iei înapoi acasă?”, este întrebarea unui astfel de copil! Între aceste două întrebări stă STATUL, care îşi rânjeşte colţii pe deasupra burdihanului rotunjit de „economii”, precum lupul din poveste! Nu, nu este povestea la care vă gândiţi! Aceasta începe cu „a fost odată ca niciodată, pe când copiii erau lăsaţi în grija statului...” şi se termină tragic! The End!