România este a 50-a cea mai prosperă țară din lume. Pare greu de crezut, nu-i așa? N-avem infrastructură, n-avem medicamente în spitale, avem sate fără curent electric și apă potabilă, la fiecare ninsoare suntem paralizați, suntem îngropați în birocrație, iar corupția și evaziunea sunt, din păcate, la ordinea zilei. Dar uite că avem capital social (locul 97 din 150), suntem relativ sănătoși (85), firmele noastre nu sunt chiar praf și pulbere (65), guvernarea e pe 64 (oau?), iar mediul natural, adică râul și ramul, ne pune pe 61 în lume. E drept, diferența dintre noi și statele din top 10 e uriașă. Și, deși mai sunt decenii bune până ajungem la nivelul Noii Zeelande (1) sau Norvegiei (2), ne putem lăuda cu faptul că... se poate și mai rău.
Să vezi și să nu crezi! România se află pe locul 50 în clasamentul „Prosperity Index 2016“, un top anual, de mare amploare, realizat de Legatum Institute din Londra. În acest an, în tabel sunt incluse 149 de state, iar marea surpriză este că Norvegia a fost detronată de pe prima poziție, după șapte ani consecutivi, de către Noua Zeelandă. Topul se bazează pe 104 variabile - sunt indicatori clasici precum venitul pe cap de locuitor și numărul de persoane angajate cu normă întreagă, dar și alte date, precum numărul de servere securizate de internet pe care le are un stat sau cât de odihniți se simt locuitorii în viața de zi cu zi. România are cele mai bune scoruri la capital social (97), sănătate (85), calitate economică (65), guvernare (64) și mediu natural (61). În 2015, țara noastră era tot pe locul 50, în urcare de pe 51 în 2014 și 59 în 2013. După cum spuneam, lider este Noua Zeelandă, care conduce la capital social și calitate economică. În plus, statul e pe doi la mediu de afaceri și guvernare. Urmează Norvegia, cea mai bună poziție a sa fiind la guvernare (trei). Pe trei este Finlanda, care se laudă cu cel mai bun sistem educațional; în plus, este pe trei la sistemul de sănătate. Pe patru este Elveția (deloc surprinzător), iar pe cinci - Canada. În partea a doua a top 10 apar Australia (locul doi la capital social), Olanda (argint la educație și calitate economică), Suedia (locul trei la calitate economică și cinci la guvernare), Danemarca (locul cinci la securitate și siguranță) și Marea Britanie (în ciuda Brexitului, Regatul Unit se poate lăuda cu al cincilea cel mai bun mediu de afaceri din lume). Vin apoi Germania, Luxemburg, Irlanda, Islanda, Austria, Belgia, SUA, Franța, Singapore și... Slovenia (locul întâi la mediu natural!).