Ţara nimănui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Ţara nimănui

Eveniment 11 Decembrie 2009 / 00:00 470 accesări

Teoretic, în cursul zilei de astăzi, Curtea Constituţională ar trebui să dea un răspuns contestaţiei PSD-ului referitoare la alegerile prezidenţiale. Nu ştim dacă se va întâmpla aşa, pentru că în ţara numită România, nimic nu este sigur, punctual sau corect… Cât despre ilegalităţi comise la tot pasul pe plaiurile mioritice, ce să mai vorbim!?

Dacă ar fi să facem un bilanţ scurt, ne aflăm într-o situaţie nemaiîntâlnită în ultimii douăzeci de ani de libertate. Nu avem guvern, din punct de vedere strict constituţional, de circa două luni. Nu avem buget pe anul 2010, motiv pentru care nu mai primim, cel puţin deocamdată, cea de a treia tranşă a împrumutului de la FMI. În raport cu prima constatare, am uitat să adaug că nu avem nici măcar un premier cu puteri depline. Avem un ministru al Administraţiei şi Internelor suspendat, deşi el s-a implicat neoficial în organizarea recentelor alegeri, chiar dacă nu o recunoaşte. Încă nu avem nici alegeri prezidenţiale validate, ca să nu mai comentez cât de controversate au fost ele… Pe cale de consecinţă, ca să glumesc şi eu, nu avem nici măcar preşedinte, sau putem spune că România are un şef de stat cu zilele numărate, al cărui mandat constituţional se încheie pe 21 decembrie, chiar în ajunul sărbătorii celor două decenii de la prăbuşirea comunismului.

Aşadar, suntem ca un „sat fără câini” sau ţara nimănui! Mă şi mir cum mai funcţionează România, din punct de vedere administrativ, pentru că despre un stat de drept nici nu mai poate fi vorba… Ultima ţară din lume în care, acum trei ani, alegerile prezidenţiale au fost invalidate, este Afganistanul. Cam aşa riscăm să arătăm noi în curând, ca naţiune! Ş-atunci, despre ce să mai scriu în acest editorial?...



12