Cinematografiile europene importante, fără a uita marele exemplu nord-american, desigur, ştiu foarte bine cum să-şi promoveze propriile valori. Chiar şi ţări cu o producţie mai puţin numeroasă, printre care şi România, au început să deprindă aceste metode în relaţia cu publicul. Recent instituitele Premii „Gopo“ (prevăzute pentru începutul lui martie) sînt şi la noi un bun exemplu. Să revenim însă la lecţia elveţiană. La începutul fiecărui an - în 2009, între 19 şi 26 ianuarie - la Solheure, au loc „Zilele filmului elveţian“. Totul este pregătit ca un mecanism de evaluare (autoevaluare), din care aproape că nu lipseşte nimic. Sînt luate în consideraţie producţiile anului încheiat. Se dau premii diverse, unele anunţate chiar în avans (cazul Premiului Pathe, de pildă, atribuit unui critic, Martin Walter, om de radio şi cronicar cinematografic, autor al unui text despre „Giorni e nuvole“ de Silvio Soldini). Elveţienii sînt preocupaţi în acest an de nominlizări pentru Quartz-uri. Acestea sînt Premiile Cinematografului Elveţian, adică un fel de Oscar, de Cesar sau de „Gopo“. Noutatea este că, în 2009, ele nu vor mai fi atribuite la Solheure, ci la Lucerna, pe 7 martie. La festivalul de la Solheure, însă, va fi o noapte a nominalizărilor, moment important ce precede festivitatea propriu-zisă, prevăzută pentru primăvară. O altă noutate a anului trecut, de astă dată, este înfiinţarea Academiei cinematografului elveţian, din care fac parte reprezentanţii tuturor profesiilor din branşă. Membrii acesteia vor decide Quartz-urile (cel mai bun film de ficţiune, cel mai bun documentar, cel mai bun scurtmetraj, cel mai bun rol masculin etc.). Între alte domenii trecute în rezervă, pe lîngă producţia propriu-zisă (cu toate genurile: ficţiune, documentar, televiziune, video etc.), un loc aparte este rezervat culturii cinematografice. Se dezbat ultimele apariţii editoriale, se organizează seminarii consacrate filmului elveţian. Totul într-o ambianţă de lucru, cu seriozitatea şi exactitatea tipic elveţiană. Mai este ceva de semnalat. Cineaştii originari din Elveţia, sînt mereu în atenţie. În acest an, de pildă, va fi o întîlnire cu Lea Pool, născută la Geneva, dar stabilită în Canada, invitată acum la un dialog despre întreaga sa creaţie. O manifestare omagială, de fapt. Atenţi la universul media al continentului, elveţienii organizează marţi, 20 ianuarie, o conferinţă, la Hotelul Ramada din Solheure (Solothurn), cu participarea comisarului european pentru Societate Informaţională şi Media, Viviane Reding. Tema este mai mult decît elocventă: „Filmul elveţian în Europa şi filmul european în Elveţia“. Sînt mai multe aspecte de menţionat. Ne rezumăm, deocamdată, la o privire generală asupra unei manifestări referenţiale pentru cinematografiile întregului nostru continent. Să nu uităm, pe de altă parte că, din ţara cantoanelor, ne-au venit doi cineaşti acum situaţi în prima linie mondială. Cristi Puiu a făcut studii de pictură şi de cinema, şi a lucrat cîteva scurtmetraje, la Geneva, iar Ruxandra Zenide a adus şi ea la noi un suflu elveţian benefic, filmul acesteia „Ryna“, fiind apreciat şi acolo (a fost chiar nominalizat) şi aici (unde a luat mai multe premii, adăugate celor obţinute în toată lumea)...