Acest apelativ legendar a fost dedicat Americii, încă de la începutul secolului XX, căci numai în acea ţară, mare cît un continent, puteai avea norocul să-ţi împlineşti orice vis, cu toate că exista şi riscul de a suferi un eşec dramatic. Astăzi, dacă asociem României acelaşi apelativ, nu o putem face decît într-o „cheie” peiorativă. În acest fel, expresia devine negativă, fiindcă i se ridiculizează mesajul simbolic iniţial. Adică este vorba de reversul medaliei. Aici, în România, ai „posibilitatea” să comiţi orice potlogărie fără să păţeşti ceva, poţi păcăli pe oricine, oricînd, fără să mai înfunzi puşcăria, poţi manipula justiţia sau electoratul fără ca aşa ceva să-ţi dăuneze carierei politice… Aceasta este „ţara tuturor posibilităţilor”, în versiune autohtonă!

Ceea ce s-a întîmplat acum două zile în Camera Deputaţilor, la finalul acestei sesiuni parlamentare, m-a făcut să înţeleg că trăim într-o ţară absurdă, în care statul de drept a fost suspendat pe furiş, deoarece, tot pe furiş, a dispărut şi separaţia puterilor în Statul Român actual. Mascarada parlamentarilor care s-au jucat de-a democraţia, la cea mai înaltă tribună, în legătură cu faimoasele cazuri Năstase şi Mitrea, a atins apogeul. Ce fel de ţară sîntem în clipa de faţă? Nu semănăm mai mult cu Etiopia, Congo sau Papua? Cum e posibil ca DNA-ul să întocmească dosare de urmărire penală la comandă politică? Dar cum este, oare, la fel de posibil ca Parlamentul să se substituie Justiţiei? Aţi mai auzit aşa ceva în ţări din lumea civilizată, ca Anglia, Franţa sau Germania? Nu vreau să mă lamentez inutil, plictisindu-vă cu întrebările mele retorice, căci am mai făcut un asemenea gest acum cîteva săptămîni, într-un alt editorial, însă nici nu-mi pot stăpîni impulsul de a mărturisi în scris, în mod public, aici, sentimentul de consternare care mă cuprinde de cîte ori sînt martorul unor asemenea evenimente de un balcanism mizerabil!

Stau şi mă gîndesc dacă se va mai opri vreodată această „ruletă ţaristă” în care a intrat România… Dar mă întreb şi ce gîndesc occidentalii, care stau cu ochii pironiţi pe acest spectacol jalnic. O ţară în care Parlamentul poate înlocui un Complet de Judecată, iar concurenţa şi „dezbaterile” politice se fac cu dosare penale, nu cu doctrine sau schimburi de idei, este exact ţara care şi-a „transformat porecla în renume”, vorba lui Anton Pann.

Vă mai amintiţi gluma făcută, pe un post de televiziune, de o trupă de divertisment? Băsescu ridică receptorul telefonului şi formează un număr: „Alo! Casa Poporului? Cu Poporul, vă rog!” Ce-ar trebui să-i răspundă „poporul”? Adevărul este că avem o clasă politică după chipul şi asemănarea noastră. Da, asta este „ţara tuturor posibilităţilor”!