Ţara tuturor scandalurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Ţara tuturor scandalurilor

Eveniment 10 August 2010 / 00:00 473 accesări

România pare să-şi fi preschimbat faţa \"după chipul şi asemănarea\" preşedintelui său. Am pus fragmentul de verset biblic în ghilimele nu din motive ironice, ci dimpotrivă, ca un semn al seriozităţii acestei afirmaţii. Aşadar, nu este vorba de o metaforă, ci de sensul propriu al unui astfel de adevăr!

România s-a urâţit, atât la propriu, cât şi la figurat, ca să fiu şi mai explicit... Un străin care vine azi la noi în ţară şi urmăreşte ştirile câteva zile la rând rămâne aproape perplex, suspectându-ne că suntem un popor de nebuni. Din cauza nenumăratelor scandaluri politice pe care Traian Băsescu le-a provocat în ultimii şase ani, parcă s-a molipsit de la el întreaga societate civilă! Numai în ultimele două zile, de pildă, viaţa cotidiană de pe plaiurile mioritice a semănat cu paginile unei publicaţii de tip \"tabloid\". Scandalul provocat de demisia lui Victor Piţurcă de la Steaua poate aduce Ghencea în pragul unui veritabil război civil, după cum au ameninţat suporterii. În condiţiile în care milioane de români sunt săraci lipiţi pământului, sumele de bani vehiculate între Piţurcă şi Gigi Becali, controversatul patron şi politician \"creştin\", te fac să înmărmureşti, indiferent de partea cui ar fi dreptatea... Acest scandal a pus în umbră teribilismele vitezomanilor de pe şoselele precare din România, imprudenţele cu consecinţe grave pe care le-au comis unii utilizatori de ski jet-uri şi victimele caniculei din ultimele zile.

Ce să mai spun despre actul de o iresponsabilitate criminală comis de fiul unui lider PDL din Banat?!? Bănuiesc că vi s-a părut şi vouă, ca şi mie, o faptă halucinantă aceea de a intra neautorizat cu o maşină, pe o pistă de curse, pe contrasens, încercând în mod premeditat să loveşti, să răneşti sau chiar să omori oameni. Nu era o scenă de cascadorie dintr-un film de aventuri ci o scenă absurdă din realitatea românească... Culmea este că beizadeaua pedelistă a sfidat poliţia, refuzând probele de sânge, cel puţin la început, deşi pare evident că era fie beat, fie drogat! Iată până unde s-a ajuns... O să mă întrebaţi ce legătură au toate astea cu Traian Băsescu, nu-i aşa!? Una foarte simplă: dinamica agresivă şi conflictuală a personalităţii preşedintelui le-a deschis apetitul tuturor golanilor şi derbedeilor de bani gata din România să-l imite, să se \"cocoşească\", să-şi \"umfle muşchii\" şi să arate cui pot sau apucă faptul că modelul face prozeliţi!

Cu adevărat, România s-a urâţit, s-a schimonosit, după chipul şi asemănarea preşedintelui... Francezii au şi un proverb pentru asta: \"Tel maitre, tel valet\", adică \"Aşa stăpân, aşa servitor\"!

Taguri articol


12