Zilele acestea, România a fost devastată de un uragan de vorbe goale! În fiecare seară m-am aşezat resemnat în faţa telvizorului, căscând ochii şi ciulind urechile, deşi mi se părea inutil efortul de a înţelege ceva. Mă mutam de pe un canal, pe altul, cu iluzia că voi întîlni un personaj coerent, cu un discurs articulat bine, dar ideile tuturor parcă se băteau cap în cap. Indiferent pe cine ascultam, eram tentat să-i dau dreptate, însă, dacă schimbam postul de televiziune, eram ispitit de retorica sau raţionamentul altcuiva. Toţi vorbeau cu stropi, pardon de expresie, căci aveau gurile pline de salivă electorală, şi transpirau din belşug, cu toate că fiecare mirosea politic diferit.

Apoteoza am trăit-o în clipa în care l-am ascultat pe noul premier desemnat de preşedinte, finanţistul Lucian Croitoru, care m-a îngrozit, pur şi simplu… Vorbea, de parcă ar fi avut bolovani în gură, ca Demostene, în antichitate, numai că, spre deosebire de înţeleptul grec, care luase pietre în gură şi se dusese pe malul mării să vorbească tare, pentru a face exerciţii de retorică necesare discursurilor sale publice, premierul fantomă se poticnea la fiecare propoziţie, îşi lăsa frazele neterminate, fluturînd ca nişte panglici demagogice, iar „ideile” sau „proiectele” sale politice şi economice lipseau cu desăvîrşire, ca industria română, vorba lui Caragiale! Ăsta este „tehnocratul” lui Băsescu? Omul care trebuie să gestioneze criza şi ţara pînă la alegeri?... Deci „marea schimbare” a avut loc, în sensul că am înlocuit logoreea (asta înseamnă „diaree” verbală) lui Boc, cu bolovănişul oral (hai să zicem „discurs poticnit”) al lui Croitoru. Am epuizat toţi deştepţii din ţara asta, cîţi or mai fi existînd, fix în momentul cînd am ajuns la aceste două personaje? Înseamnă că „universul social” al lui Traian Băsescu este foarte strîmt, eufemistic vorbind, asta ca să fiu poltiicos, fiindcă aici se potrivea alt adjectiv, pentru care aş fi riscat să fiu acuzat de atentat la pudoarea publică.

În marasmul acestor zile nebune, totuşi, s-au detaşat cel puţin trei personaje decente, pe care le enumăr în ordinea simpatiilor mele subiective: Crin Antonescu, Klaus Iohannis şi Mircea Geoană. Aceşti „trei crai de la răsărit” păreau că se luptă, prin idei politice, limbaj civilizat şi atitudine publică, cu un fel de „cavaler al apocalipsei”, care nu poate fi altul decît Traian Băsescu. Din acest motiv, Antonescu şi Geoană au cîştigat punctaj electoral în perioada asta, în mod evident! Şi mai este un amănunt: s-ar putea ca simpatia unanimă pe care o inspiră primarul Sibiului să îl ajute foarte mult pe Crin Antonescu, pentru că a avut ideea excelentă să anunţe că, în cazul în care va ajunge preşedinte, primul ministru va fi Klaus Iohannis. Este ca şi cînd, metaforic vorbind, l-ai scula din morţi pe Carol I şi l-ai împuternici cu prerogativele de premier al României…

Într-o ţară devastată de uraganul vorbelor goale, îi dau dreptate lui Mircea Dinescu, care spunea că, fie şi în cazul în care o găină va intra în turul al doilea al prezidenţialelor, la concurenţă cu Băsescu, găina trebuie votată!