Acum două zile, preşedintele a apărut la postul public de televiziune, acordînd un interviu. Toată lumea ştie, de multă vreme, că aceste interviuri sînt comandate de şeful statului. El alcătuieşte lista cu întrebări şi tot el răspunde, profitînd de faptul că TVR 1 este singurul post naţional care poate fi recepţionat pînă în ultimul cătun din creierul munţilor. Reporterul nu face altceva decît să mimeze spontaneitatea, în timp ce preşedintele, prefăcîndu-se că îi răspunde, se adresează, de fapt, „poporului”, ca să zic aşa…

Deoarece fac şi eu parte din „popor”, stăteam în faţa televizorului şi ascultam cum Traian Băsescu bătea apa în piuă, încă o dată, întrebîndu-mă în sinea mea pe cîţi români mai reuşeşte să prostească acest om, după aproape cinci ani de mandat. Este drept că, printre cei păcăliţi la alegerile prezidenţiale trecute, m-am numărat şi eu, dar asta nu este o scuză nici pentru mine, ca alegător, nici, cu atît mai puţin, pentru preşedintele în exerciţiu! Am început să-l ascult atent, cu gîndul de a scrie un editorial pe această temă, dar m-am plictisit foarte repede. Şeful statului dădea o sumedenie de cifre, explica de zor mecanismele economice ale crizei prin care trecem, făcea sugestii politice sau economice şi îşi dădea cu părerea despre orice. Treceau pe lîngă urechile mele şuvoaie de vorbe, pe care nici măcar nu le mai puteam urmări, şi mă întrebam ce-o fi înţelegînd, de pildă, anonimul nea Caisă de la Poplaca, în cazul în care s-ar fi aflat şi el în faţa televizorului, ca şi mine. În acel moment, am înţeles de ce unii îl consideră pe Emil Boc „purtător de cuvînt al Guvernului”, nu „prim ministru”, şi am realizat că editorialul pe care doream să-l scriu ar fi fost ratat, dacă încercam să-l iau în serios pe preşedinte…

În alte emisiuni ulterioare, de la alte posturi de televiziune, am descoperit cu uşurare că nu fusesem singurul care a judecat într-un asemenea fel apariţia publică a lui Traian Băsescu. Bogdan Teodorescu, de exemplu, a spus că „trăim într-o lume de vorbe” şi de la această expresie m-am inspirat pentru titlul acestui text jurnalistic. Victor Ciutacu, la rîndul său, mi-a dat dreptate, fără să aibă habar că mai există cineva în ţara asta care gîndeşte exact ca el. Gazetarul a exclamat, într-o altă dezbatere televizată pe tema interviului prezidenţial: „Ţara este condusă de la Cotroceni, prin intermediul televizorului, nu din Parlament sau de la Palatul Victoria!” Subscriu acestor opinii, repetînd ideea din titlul de faţă, anume că trăim întro ţară a vorbelor goale, unde nimeni nu mai ascultă pe nimeni şi, mai grav, nimănui nu-i mai pasă dacă este ascultat, atunci cînd are puterea în mînă.

Cît îl priveşte pe prezumtivul nea Caisă de la Poplaca, bănuiesc că el l-a ascultat pe Traian Băsescu exact aşa cum citea Nae Ipingescu ziarul „Vocea Patriotului Naţionale”, exclamînd la urmă „E scris adînc!” Dacă ar fi trăit în zilele noastre, mă întreb retoric în ce personaj l-ar fi întruchipat Caragiale pe Traian Băsescu?