„Taras Schevchenco”, pentru a treia oară în Portul Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Taras Schevchenco”, pentru a treia oară în Portul Constanţa

Justiție 19 Iunie 2010 / 00:00 404 accesări

Nava maritimă sub pavilion ucrainean „Taras Schevchenco” a acostat, ieri, pentru a treia oară în Dana 0 a Portului Constanţa, în acest sezon de croaziere. Pasagerul a ajuns în port mai târziu decât era planificat, din cauza exerciţiilor militare care se efectuau pe mare, însă s-a respectat programul turiştilor iar nava a părăsit Constanţa în jurul orei 19.00. Potrivit reprezentantului agentului navei, directorul Navlomar Maritime Constanţa, Ioan Virgil Drăgan, „Taras Schevchenco” are 129,1 metri lungime, 16,7 metri lăţime şi o capacitate de aprox. 240 de pasageri, la care se adaugă şi cei 114 membri ai echipajului, toţi de naţionalitate ucraineană. Printre dotările navei se numără câteva restaurante, un salon de înfrumuseţare, saună, un centru pentru acordarea primului ajutor şi un magazin pentru cumpărarea suvenirurilor. La bordul navei sosite ieri în Portul Constanţa s-au aflat în jur de 100 de pasageri de naţionalităţi diferite. Taras Schevchenco a mai fost prezentă în Portul Constanţa pe 25 şi 29 mai şi urmează să se reîntoarcă în cel mai mare oraş port românesc şi pe 22 iunie pentru că traseele alese includ din nou şi ţara noastră. Potrivit datelor Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, în următoarea perioadă sunt aşteptate la Constanţa navele Nautica şi Irish Golden, iar Viking Primadonna va acosta încă de două ori la finele lunii iunie, în acest sezon de croziere.

Taguri articol


12