În toiul disputelor electorale, candidaţii la preşedinţie pun un accent deosebit pe eficienţa clanţei ca instrument propagandistic de partid şi de stat. Specialiştii şi analiştii spun că are şanse cel mai tare în clanţă. Ca atare, a început războiul clanţelor. În lipsa unor argumente concrete, poate fi folosită clanţa, ca mjloc ideal de aburire generală. Unii folosesc clanţa de la sediul partidului. Din păcate pentru ei, cu o eficienţă scăzută. Indivizii în cauză pun un accent deosebit pe aspectul estetic, dar nu contează prea mult în calculul electoral. Se umflă şmecherii în piept cu clanţele frumos ornate după modele vechi. O asfel de clanţă îl lasă rece pe adversar. Cu toate acestea, au dispărut subit clanţele de la uşile unor sedii importante de partid sau din instituţii de stat. În toiul caftului politic, care egalează lupta de clasă, contează foarte mult să ai clanţă. În niciun caz să-ţi păleşti adversarul politic în cap, după cum au procedat unii, motiv pentru care dau şi în prezent cu subsemnatul! Adevărata eficienţă derivă din clanţa cu care l-a înzestrat natura pe politician. Te întrebi uneori cum a reuşit un prost de bubuie să ajungă în vîrful unor ierarhii. Răspunsul este simplu. Cu clanţa. Ce face ăla toată ziua? Dă din clanţă. Cînd e în campanie electorală, se opreşte foarte rar din clănţănit. Fie pentru a bea puţină apă, fie pentru a-şi unge mecanismul cu puţin ulei. De aceea, se zice că a luat-o pe ulei… Clănţăul se teme foarte mult de rugină. Ca să nu ajungă într-o astfel de situaţie, dă tot timpul din clanţă. O clanţă trebuie întreţinută cu vorba. De altfel, pentru politician, este tactica adecvată în disputa cu unul care are şi ştie ce spune. La concurenţă cu un cadru bine pregătit, se merge pe turaţia clanţei, echivalentă de multe ori cu o turbină de avion. Clanţa este prima care strigă “Hoţii”. În situaţii delicate, cînd nu are ce spune, face un tărăboi de nedescris. Practic, cînd intră în criză de vorbe, măcăne. Cînd promisiunile electorale rămîn fără acoperire, politicianul impostor îşi pune clanţa în funcţiune. E bine să nu agăţi nimic de ea. Sînt politicieni uşor de identificat după clanţă. Domnilor, ăştia vorbesc şi în somn! Clanţa este extrem de generoasă. Tu spui una, ea îţi răspunde înzecit. Politicienii tare în clanţă arată ca nişte luptători pe o saltea prăpădită. În loc să se ia la trîntă, cum ar fi firesc să procedeze, dacă sînt bărbaţi, se iau în gură. Mahalaua politică este mult mai stridentă decît mahalaua de mahala. În cazul mahalalei politice, să-mi fie cu iertare, nu înţelegi nimic. Cu excepţia aplauzelor. A început o nouă ediţie a concursului “Cine este cel mai tare în clanţă”. Sînt curios cît o să-i ţină clanţa pe unii, pentru că au început prea devreme să se pună în gură cu toată lumea! Anul acesta, cu siguranţă, clanţa joacă un rol decisiv în stabilirea ierarhiei politice. Dacă închizi sonorul la televizor, unii dintre candidaţi arată ca la desenele animate. Repet, chiar şi cu sonorul în vigoare, nu spun nimic…