În preajma Sărbătorilor de Paşti, staţiunea Mamaia găzduieşte o ediţie specială a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte Confintex - Cadouri. La evenimentul care se deschide mâine participă 140 de firme din toată ţara, care vor ocupa o suprafaţă expoziţională de 3.500 de metri pătraţi. Scopul târgului este, pe de o parte, de a stabili noi obiective de colaborare, iar, pe de altă parte, întâlnirea cu vizitatorii, cărora le-au fost pregătite oferte bogate. Manifestarea organizată de SC Expoconfitex SA, Federaţia Patronală a Industriei Uşoare (FEPAIUS) şi Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa cuprinde o tematică diversificată. Organizatorii au declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că târgul se va desfăşura la Pavilionul Expoziţional din staţiunea Mamaia, iar la standuri vor fi expuse confecţii din textile pentru adulţi şi copii, încălţăminte, marochinărie, ţesături, lenjerie de pat, cosmetice, bijuterii, jucării, dar şi cadouri specifice Sărbătorilor de Paşti. Potrivit preşedintelui FEPAIUS, Aurelienţu Popescu, Târgul „Cadouri de Paşte“, ajuns la ediţia a 72-a, şi-a câştigat o binemeritată reputaţie datorită serviciilor de calitate, apreciate atât de expozanţi şi vizitatori, cât şi de mediul de afaceri. „Ne-am făcut un obicei din a veni la Constanţa datorită faptului că această zonă ne avantajează, dar şi pentru că am găsit, aici, spijinul necesar în promovarea mediului de afaceri“, a spus Aurelienţu Popescu. Târgul va putea fi vizitat în perioada 17-21 martie, între orele 10.00 şi 19.00, iar pe 21 martie, accesul publicului se va face între orele 10.00 şi 16.00.