Târg de joburi la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Târg de joburi la Constanța

Social 06 Noiembrie 2014 / 00:00 1538 accesări

Tinerii aflați în căutarea unui job sunt așteptați la Târgul județean al locurilor de muncă, ce va avea loc pe 13 și 14 noiembrie, între orele 10.00 și 16.00, la Pavilionul Expozițional din Constanța (bulevardul Mamaia nr. 331A). Pe parcursul celor două zile, pe lângă standurile angajatorilor, vor avea loc și seminarii. Evenimentul are drept scop inserția profesională a șomerilor tineri și se adresează nu numai lor, ci și angajatorilor, reprezentanților autorităților publice locale și ai organizațiilor societății civile. Târgul este organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), în cadrul proiectului “Garanții pentru TINEri!”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, implementat de CNIPMMR în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - lider de proiect, Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România și Blocul Național Sindical. Angajatorii constănțeni care au locuri de muncă disponibile se pot înscrie, până la 10 noiembrie, în vederea participării la târg. Standurile echipate corespunzător acestui eveniment sunt puse la dispoziția angajatorilor gratuit.



12