Târgul Gaudeamus aduce cartea pe nisip

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Târgul Gaudeamus aduce cartea pe nisip

Cultură 11 August 2011 / 00:00 606 accesări

Caravana Gaudeamus aduce cartea de vacanţă pe nisip, la malul mării, pe faleza din faţa studioului regional Radio Vacanţa Mamaia, în perioada 11-15 august. Deschiderea oficială a celei de-a III-a ediţii a Târgului de carte Mamaia are loc astăzi, de la ora 19.00, iar vizitatorilor estivali li s-au pregătit o mulţime de surprize. Studenţii de la Facultatea de Arte vor susţine cuvântul prin culoare şi vor realiza schiţe inspirate din cărţile expuse la târg, portrete de scriitori şi acuarele marine, care vor fi dăruite celor păşesc sub cortul care adăposteşte volumele celor 27 de edituri participante la eveniment.

Târgul Gaudeamus Mamaia, în parteneriat cu Fundaţia „Noi Citim”, continuă, şi anul acesta, campania naţională de donaţie de carte „Cărţile se întorc acasă”, prin care vizitatorii şi editorii prezenţi la Târg sunt invitaţi să doneze volume care vor fi direcţionate către biblioteci rurale cu deficit de achiziţie de carte din Dobrogea. Publicul este aşteptat de astăzi, până pe 15 august inclusiv, între orele 16.00 şi 23.00, să-şi achiziţioneze cărţile preferate la preţuri de... vacanţă.

„Este un târg estival, situat foarte aproape de plajă, foarte aproape de mare, iar cei care-l vizitează vor fi, deopotrivă, constănţeni şi turişti. Este o premieră şi faptul că târgul va fi deschis şi de Sfânta Mărie, sărbătoare mare aici, pe litoral”, a spus redactorul-şef al Radio Constanţa - Radio Vacanţa, Daniel Sîrbu, la conferinţa de presă ce a avut loc, ieri, la studioului regional al radioului public. „Gaudeamus este o baricadă pe care o ridică Radio România împotriva prostului gust, a kitsch-ului, a tendinţelor facile de petrecere a timpului liber”, a spus directorul executiv al târgului, Vladimir Epstein

Cea de-a treia ediţie a Târgului de carte Gaudeamus Mamaia este organizată de Radio România, prin echipa Gaudeamus, în parteneriat cu studioul territorial Radio Constanţa - Radio Vacanţa.

Taguri articol


12