Muzeul de Artă Populară (MAP), depozitar al unor piese de colecţie de valoare excepţională, reprezentative pentru toate zonele etnografice ale ţării, dar mai ales pentru Dobrogea, va organiza, şi în acest an, pentru al 14-lea an consecutiv, Târgul Naţional al Meşterilor Populari din România. Aşteptat cu nerăbdare de artizanii din întreaga ţară, dar şi de turişti şi constănţeni, târgul va fi deschis în Piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia, în perioada 22-26 august.
Pentru acest eveniment estival de anvergură şi prestanţă naţională, în care selecţia meşterilor se face, după criterii stricte, de către directorul MAP, dr. Maria Magiru, pregătirile sunt în toi. Invitaţiile au fost trimise din timp către participanţi, astfel încât, la cea de-a XIV-a ediţie a Târgului Naţional al Meşterilor Populari sunt aşteptate aproximativ 200 de familii de artizani.
Turiştii vor avea de unde alege: ceramică din marile centre de la Horezu, Vlădeşti, Baia-Mare, Rădăuţi, ţesături de cea mai bună calitate şi obiecte din lemn sau piele, podoabe tradiţionale, icoane sculptate sau pictate pe lemn ori sticlă şi chiar ouă încondeiate.
Şi anul acesta, cel mai aşteptat eveniment cultural al verii din staţiunea Mamaia este organizat de MAP, cu susţinerea Primăriei Municipiului Constanţa.