Tăriceanu: „Constituția trebuie modificată, dar fără măsuri populiste“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Revizuirea Legii fundamentale, unul din obiectivele ALDE

Tăriceanu: „Constituția trebuie modificată, dar fără măsuri populiste“

Politică 07 Decembrie 2016 / 16:17 510 accesări

Modificarea Constituției este una din țintele pe care Alianța Liberalilor și Democraților din România (ALDE) le are în vizor în viitorul mandat al Parlamentului. Prezent marți la Constanța, co-președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că, atunci când va lua în calcul revizuirea Constituției, viitorul Legislativ trebuie să fie atent să nu alunece pe panta populistă. „Ar trebui să privim cu mare atenție și să tragem învățăminte din ceea ce s-a întâmplat în Italia, unde s-a organizat un referendum pentru modificarea Constituției și care nu a trecut. Rezultatul sondării opiniei publice spune foarte mult. Referendumul, în mod surprinzător, a dat un bobârnac tendinței populiste, care a culminat cu propunerea de desființare a Senatului. Mie mi se pare foarte interesant. În Italia, oamenii au dat un exemplu de atitudine democratică. Și în România au fost propuneri populiste de genul „300 de parlamentari“. Acest gen de idee mi se pare o aberație demnă numai de Traian Băsescu“, a declarat Tăriceanu. Amintim că fostul șef al statului a propus în 2009, printr-un referendum organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, trecerea la un Parlament unicameral și reducerea numărului de aleși până la maximum 300.

„Suprapunerea între puterile executive, președinte și guvern, este dăunătoare“

Liderul ALDE a subliniat că în viitoarea Lege fundamentală ar trebui descris, în termeni foarte clari și lipsiți de orice ambiguitate, regimul de republică parlamentară. „Suprapunerea între puterile executive, președinte și guvern, este dăunătoare și s-a dovedit acest lucru în cei 25 de ani de când a fost adoptată Constituția, în 1991. Am îndoieli că acest lucru se va realiza ușor, aș fi încântat să văd un consens pe modificarea Constituției, nu una care să răspundă dorinței unui partid sau unui președinte în funcție, nu o Constituție care să răspundă unor năzuințe pe termen scrut, ci să gândim pe termen lung cum vrem să funcționeze instituțiile în România“, a spus Tăriceanu. Și pentru că tot a vorbit de Constituție, liderul ALDE a spus că, potrivit Legii fundamentale, președintele României nu are libertatea să numească prim-ministrul la discreție. „Înainte de Constituția din 1923, regele numea premierul după bunul plac. Odată cu trecerea la sistemul de monarhie parlamentară, în România lucrurile s-au schimbat. Acum nu mai suntem, evident, decât o republică parlamentară, în care președintele este obligat să țină cont de voința majoritară a cetățenilor. Asta e regula în orice democrație, nu am inventat-o noi în România, nu e o chestiune originală, se petrece oriunde. Toate declarațiile președintelui le pun în registru electoral, pentru că dânsul este agent electoral PNL și urmărește un lucru - să-i descurajeze pe cei care nu votează PNL, transmițându-le practic mesajul: „Degeaba veniți la vot că tot ce vreau eu fac“ și încurajându-i pe ai lui. Nu cred că funcționează mecanismul acesta pe care și-l imaginează Iohannis, pentru că românii nu sunt atât de needucați politic. Și Băsescu, care era foarte războinic în declarații, n-a avut ce să facă după câștigarea alegerilor de USL în 2012, l-a desemnat prim-ministru pe Victor Ponta“, a conchis Tăriceanu.



12