Tăriceanu despre solicitarea DNA: Este inedită; vom solicita Comisiei juridice un punct de vedere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tăriceanu despre solicitarea DNA: Este inedită; vom solicita Comisiei juridice un punct de vedere

Politică 15 Aprilie 2015 / 14:18 314 accesări

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, apreciază ca "inedită" solicitarea DNA de a-i fi transmise toate înscrisurile întocmite în perioada 2014-2015, ca urmare a cererilor privind urmărirea penală, reținerea sau arestarea preventivă a senatorilor în funcție, în vederea documentării dosarului privitor la senatorul Dan Șova. Potrivit lui Tăriceanu, Biroul Permanent al Senatului va solicita un punct de vedere Comisiei juridice. "Sunt două solicitări din partea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care formulează către Senat o cerere de transmitere a înscrisurilor, a documentelor referitoare la dosarul 122/P/2012 și, așa cum este normal în astfel de cazuri, o astfel de solicitare intră în discuția Biroului Permanent. Probabil că BP va cere un punct de vedere Comisiei juridice și sigur că vom trata în mod oficial și procedural această solicitare. Nu știu să vă spun și de aceea cred că este util un punct de vedere al Comisiei juridice și nu are rost să mă pronunț eu asupra acestei chestiuni, este o problemă care este de resortul Biroului Permanent și e o solicitare inedită, până în momentul de față", a declarat președintele Senatului astăzi, înainte de ședința Biroului Permanent. Tăriceanu a spus că el nu vede niciun fel de "opreliște" în transmiterea către DNA a înscrisurilor solicitate. "Cred că în spiritul colaborării interinstituționale și pentru că Parlamentul trebuie să arate că este o instituție transparentă și care respectă legalitatea, nu există niciun fel de opreliște din punctul meu de vedere pentru a furniza toate documentele relevante în acest caz", a declarat el. Referitor la hotărârea pe care Senatul trebuie, în urma deciziei CCR din 8 aprilie, să o redacteze cu privire la cazul senatorului Dan Șova, Tăriceanu a afirmat că se așteaptă ca motivația deciziei Curții să fie publicată în Monitorul Oficial. 



12