Tăriceanu, în duel pentru şefia PNL?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tăriceanu, în duel pentru şefia PNL?

Politică 30 Decembrie 2008 / 00:00 536 accesări

Liberalii vor convoca congresul ordinar al PNL, conform prevederilor statutului formaţiunii, cel mai probabil în luna iulie, la şase luni de la Delegaţia Permanentă, pentru şefia partidului exprimîndu-şi intenţia de a candida, pînă în acest moment, Călin Popescu Tăriceanu şi Ludovic Orban. Actualul preşedinte al PNL şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al formaţiunii în şedinţa unui BPC din luna iunie, după alegerile locale. Pe de altă parte, liberalul Crin Antonescu a declarat, ieri, că nu exclude candidatura sa la şefia partidului, menţionînd că nu a luat o decizie în acest sens: “Este o ipoteză pe care nu o confirm, dar nici nu o exclud. Nu am luat o hotărîre în această privinţă. Deocamdată sînt preocupat de intrarea partidului în noul dispozitiv de luptă şi anume acela de partid de opoziţie”. La rîndul său, Ludovic Orban a declarat că liberalii nu au discutat încă despre programul pentru convocarea congresului ordinar din 2009, menţionînd că statutul conţine un articol potrivit căruia congresul se organizează la 6 luni de la data Delegaţiei Permanente consacrată congresului. El a subliniat că în cadrul Delegaţiei se va discuta şi despre rezultatul alegerilor parlamentare, dar şi despre nemulţumirile privind mandatul PNL la negocierile pentru formarea noului guvern, avînd în vedere faptul că liberalii nu s-au mai întrunit în DP pentru analiza acestor chestiuni înainte de sărbători. Conform unor surse din PNL, liberalii se vor reuni în DP, cel mai probabil în ianuarie, pentru a discuta calendarul pentru convocarea congresului ordinar al PNL. Orban a explicat că în statutul PNL există un articol, 107, care “spune clar cum se organizează congresul ordinar din 2009”, menţionînd că, potrivit acestui articol, la prima Delegaţie Permanentă după alegerile parlamentare, se convoacă congresul care se ţine la distanţă de 6 luni de data Delegaţiei Permanente. Această variantă a fost confirmată şi de liberalul Crin Antonescu.



12