Premierul Tăriceanu a declarat ieri, la finalul şedinţei Biroului Politic Central, că va iniţia discuţii cu toate partidele politice reprezentate în Parlament, cu societatea civilă, cu sindicatele şi cu patronatele pe tema bugetului de stat pe anul 2008, \"avînd în vedere că termenul de depunere a proiectului de buget la Parlament este 15 octombrie\". Tăriceanu a arătat că îşi doreşte ca \"o dezbatere serioasă să se facă în cadrul Consiliului Economic şi Social”. “Vreau să se înţeleagă că nu este bugetul unui partid, nu este al Guvernului, este al României\", a spus Tăriceanu. Totodată, şeful Executivului a precizat că s-a discutat în cadrul Biroului Politic şi despre eforturile pentru integrare europeană: \"Sînt în situaţia de a remarca că strategia post-aderare la care am invitat toate partidele încă nu a fost aprobată. Fac din nou invitaţia partidelor parlamentare să accepte să-şi pună semnătura pe documentul final, pentru a încheia un obiectiv asumat\". Tot ieri, la scurt timp de la lansarea acestor invitaţii, liderul PD, Emil Boc, i-a transmis premierului \"să nu îşi consume cerneală pe vreo invitaţie, pentru că PD nu va participa la niciun fel de negociere\". Boc a adăugat că PD are un proiect politic propriu privind bugetul pe 2008.