Fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu, supranumit şi Răzgândeanu, a declarat, ieri, că ar fi o mare greşeală ca PNL să discute despre intrarea la guvernare şi că îi sfătuieşte pe colegii săi tentaţi să facă acest pas să nu aleagă această cale. Asta după ce, nu cu mult timp în urmă, în decembrie 2009, după alegerile prezidenţiale, Tăriceanu dădea sfoară în PNL că ar fi bine pentru liberali să intre la guvernare. În schimb, în momente de criză, se pare că Tăriceanu s-a răzgândit din nou. „Situaţia de astăzi este total schimbată faţă de anul trecut. Astăzi cred că ar fi o mare greşeală ca să se discute despre o intrare a PNL la guvernare. Eu aş fi unul din cei care aş sfătui pe toţi cei care sunt tentaţi să nu facă acest pas”, a spus Tăriceanu la un post de televiziune. Potrivit liderului deputaţilor PNL, lui Crin Antonescu îi revine o misiune dificilă. „În primul rând, să menţină coeziunea partidului, lucru care rămâne de văzut dacă va reuşi - sunt câteva organizaţii în care avem probleme foarte serioase şi forţa lor a început să scadă vizibil, deşi înainte constituiau forţe motoare pentru partid. În al doilea rând, el trebuie să fie mai implicat în ceea ce ar însemna definirea unor opţiuni politice majore pentru PNL”, a spus liberalul.