Tăriceanu nu vrea congres rapid al PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tăriceanu nu vrea congres rapid al PNL

Politică 28 Ianuarie 2010 / 00:00 304 accesări

Fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, pentru presa centrală, că organizarea unui nou congres al partidului, care „să se învârtească” în jurul alegerilor interne şi a modificării Statutului, nu este decât „o dovadă în plus de lipsă de relaţionare cu spaţiul public”. „Eu cred că, din punct de vedere al valorii politice, pentru cetăţeni, faţă de care facem politică, alegerile interne şi Statutul PNL n-au nicio valoare”, a adăugat Tăriceanu. El a apreciat că electoratul aşteaptă de la liberali soluţii pentru problemele cu care se confruntă, soluţii pentru ieşirea din criza politică, morală şi economică. „Cred că aceasta ar trebui să fie preocuparea principală a partidului şi nu organizarea unui congres intern”, a susţinut fostul lider liberal. Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că Statutul în vigoare al partidului, care „este adoptat pe picior la ultimul congres” şi modificat „în funcţie de interese personale şi de conjunctură” nu e foarte bun, dar că PNL nu are o problemă majoră în momentul de faţă din această cauză. Referindu-se la o posibilă motivaţie a organizării unui congres, Tăriceanu a declarat că exisă „o serie de persoane” care cred că este nevoie de o formulă statutară ce le va permite „o deţinere mai bună a pârghiilor de putere internă şi pe o perioadă cât mai lungă de timp”. Întrebat dacă va participa la alegeri, fostul premier a răspuns că „un congres este o competiţie deschisă, iar fiecare membru PNL se poate gândi că are un interes direct”.

Taguri articol


12