Tăriceanu: “Reducerea TVA la pîine trebuie să aibă ca efect menţinerea preţului actual”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tăriceanu: “Reducerea TVA la pîine trebuie să aibă ca efect menţinerea preţului actual”

Politică 31 Iulie 2007 / 00:00 509 accesări

Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, au vizitat ieri o fabrică de pîine din capitală, spunînd că doresc să afle problemele cu care se confruntă aceste unităţi în contextul creşterii probabile a preţului pe piaţă la grîu şi pîine. Premierul a declarat că “reducerea taxei pe valoarea adăugată la pîine va face obiectul unei discuţii între Guvern şi asociaţiile producătorilor, iar o astfel de măsură va trebui să aibă ca rezultat final menţinerea preţului actual al pîinii”. Tăriceanu s-a referit şi la propunerea ministrului Agriculturii de reducere a TVA la acest produs, precizînd că măsura este încă analizată şi va fi discutată cu reprezentanţii asociaţiilor producătorilor de pîine. El a evitat să aprecieze dacă o creştere a preţului la pîine este sau nu justificată în condiţiile actuale, arătînd că, de fapt, aceasta este dictată de mecanismele economiei de piaţă. Pînă acum, reprezentanţii firmelor de morărit şi panificaţie au declarat că recolta redusă de grîu din acest an, reprezentînd circa jumătate faţă de anul trecut, va determina creşterea preţului pîinii şi produselor de panificaţie, treptat, cu 5-6% pentru început şi cumulat 30-40% pînă la sfîrşitul anului. În acelaşi timp, premierul a mai anunţat ieri că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Inspecţia Muncii vor verifica dacă producătorii de pîine achită obligaţiile fiscale şi încheie forme legale de angajare a personalului: \"Nu văd de ce marii producători plătesc TVA şi impozite, iar mulţi alţii nu plătesc aceste obligaţii. Este normal ca toţi producătorii să fie trataţi egal, iar cei descoperiţi cu acte de evaziune fiscală vor fi sancţionaţi exemplar\". El a arătat că piaţa internă, pentru care se raportează oficial un consum de 24 kilograme pîine pe cap de locuitor, de cinci ori mai puţin decît consumul real, este caracterizată de o \"uriaşă evaziune fiscală\". De fapt, el a anunţat la începutul lunii că Executivul va iniţia o serie de acţiuni împotriva firmelor din industria de panificaţie care nu plătesc taxa pe valoarea adăugată şi nu facturează marfa vîndută.



12