"Tăriceanu suferă de două boli grave. Tratamentul e demisia"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

"Tăriceanu suferă de două boli grave. Tratamentul e demisia"

Politică 07 Iulie 2006 / 00:00 967 accesări

-susţine fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica

Fostul lider PNL Valeriu Stoica s-a declarat, ieri, "un pic îngrijorat" de starea de sănătate a lui Tăriceanu, spunînd că a constatat la acesta simptomele a "două boli foarte grave" - amnezia şi încremenirea în absenţa proiectului şi a sugerat drept tratament demisia din funcţie. El a susţinut că a văzut o declaraţie recentă a lui Tăriceanu, în care acesta spune că nu-i cunoaşte pe semnatarii documentului care "şi-a permis să expună o altă poziţie decît a domniei sale", Stoica făcînd aluzie la declaraţia publică semnată de nouă membri PNL, printre care şi el, Theodor Stolojan, Mona Muscă, în care era criticat modul în care conducerea PNL a făcut propunerea retragerii din Irak. În opinia lui Stoica, aceasta ar însemna că Tăriceanu nu-l cunoaşte pe Stolojan. "Dacă avem un prim-ministru amnezic... Este un pericol pentru România să fie condusă de un prim-ministru amnezic. Aşadar, un tratament se impune în această privinţă, dar evident că tratamentul acesta presupune mai întîi demisia din funcţia de prim-ministru, pentru că nu poţi să fii amnezic şi prim-ministru", a declarat fostul preşedinte PNL. El a mai afirmat că o a doua boală pe care a constatat-o şi care îl îngrijorează, de asemenea, în privinţa sănătăţii lui Tăriceanu, se referă la faptul că, ori de cîte ori se avansează un proiect pentru PNL, dar care nu vine din interiorul conducerii partidului, reacţia este "de ameninţare, de excludere, de sancţionare".

Fostul lider liberal este de părere că PNL ar putea trece printr-o criză majoră către sfîrşitul acestui an şi începutul anului viitor şi că aceasta va avea două aspecte, primul legat de momentul în care Tăriceanu nu va mai fi premier şi cel de-al doilea, de eventuale alegeri anticipate. În opinia sa, în momentul în care Tăriceanu nu va mai fi prim-ministru, riscul este să înceapă în PNL o mişcare browniană. Potrivit lui Stoica, al doilea efect grav ar putea fi legat de faptul că, dacă vor fi organizate alegeri anticipate anul următor şi dacă PNL va merge singur la alegeri, riscul ar fi ca acest partid să păţească precum PNŢCD. Pe de altă parte, solicitat să precizeze dacă, în opinia sa, printre cele nouă persoane semnatare ale declaraţiei este vreuna care şi-ar putea asuma rolul de candidat la preşedinţia PNL, Stoica a apreciat că sînt mai mulţi candidaţi posibili: "Eu cred că sînt mai mulţi candidaţi posibili, nu unul singur, şi în acest grup de nouă, şi în afara lui". Cerîndu-i-se să dea nume, el a opinat că şi Mona Muscă este un foarte bun candidat, şi Theodor Stolojan, şi Cristian Boureanu, precum şi alţii care au vocaţia politică să-şi depună o asemenea candidatură. Pe parcursul mandatului de lider al PNL pe care îl deţine Călin Popescu Tăriceanu, numele predecesorului acestuia, Teodor Stolojan, dar mai ales o eventuală revenire a sa în fruntea liberalilor, au fost invocate de mai multe ori. Actualmente consilier al preşedintelui Băsescu, căruia i-a cedat locul sau în competiţia prezidenţială în 2004, Stolojan este mereu distribuit în scenarii care vizează schimbarea actualei conduceri liberale şi reorientarea politică a PNL. Aproape de fiecare dată cînd asemenea scenarii au prins contur public, Stolojan s-a ferit să nege pînă la capăt că ar avea de-a face cu ele. Preşedintele Curţii de Onoare şi Aritraj din PNL, deputatul Bogdan Olteanu, a declarat, în replică, că fostul lider al partidului, Valeriu Stoica, este „frustrat” pentru că liberalii nu mai sînt interesaţi de persoana sa şi pentru că ratează participarea la guvernare.



12