Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a pledat în favoarea unei reduceri tarifare pentru consumul de energie în cazul familiilor europene defavorizate, într-un interviu acordat unui cotidian german. “Statele UE pot avea grijă ca unele grupuri de populaţie cu venituri reduse să nu fie private de energie şi ar trebui să acţioneze în acest sens”, a declarat Barroso, pentru cotidianul “Bild am Sonntag”. “Un tarif social care să acopere nevoile de bază în materie de energie ar fi, de exemplu, o soluţie bună”, a subliniat el, afirmînd că “nu există o soluţie universală pentru problemele energetice”.
De asemenea, Barroso a amintit Germaniei importanţa energiei nucleare ca mijloc de combatere a creşterii preţurilor la energie. “Ştim că energia nucleară în Germania este un subiect sensibil. Pe de altă parte, tot mai multe ţări văd în domeniul nuclear o soluţie - cel puţin provizorie - pentru a stopa încălzirea climatică şi a ne reduce dependenţa pentru aprovizionări în petrol şi gaz”, a explicat el. Precedentul guvern de stînga al cancelarului german Gerhard Schroeder decisese să închidă toate centralele nucleare pînă în 2020.