26 Noiembrie 2024, 22:00
Preţul de pornire al licitaţiei pentru închirierea de imobile deţinute de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) va fi plafonat la 10% din tariful în lei pe metrul pătrat perceput de administraţia publică sau firmele din zonă, pentru sindicate, asociaţii şi fundaţii fără activităţi economice. În baza unui mandat acordat de Guvern în 2001, Ministerul de Interne poate închiria imobile sau părţi din acestea, disponibile, aflate în administrarea sa şi în proprietatea publică a statului. Bunurile sunt închiriate prin licitaţie publică, iar ministerul reţine o cotă de 50% din chirie, diferenţa fiind virată la bugetul de stat.