Tarife reduse cu 60% pentru turişti din R. Moldova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tarife reduse cu 60% pentru turişti din R. Moldova

Justiție 23 Octombrie 2014 / 00:00 436 accesări

Programele speciale de reduceri în staţiunile balneare, montane şi de pe litoral, prin care tarifele scad cu până la 60%, vor fi disponibile după 1 noiembrie şi în agenţiile din Republica Moldova, hotelierii încercând astfel să atragă cât mai mulţi turişti din această ţară. În 2013 au venit în România 25.157 de turişti din R. Moldova, iar în primele opt luni ale acestui an au ajuns 28.191 de turişti, potrivit datelor transmise de către INS Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). "Urmare a acţiunilor de promovare pe piaţa din R. Moldova din acest an, sperăm ca anul viitor să aducem în România peste 40.000 de turişti din această ţară, mai ales că am hotărât să îi încadrăm şi pe ei ca beneficiari ai programelor speciale precum „Litoralul pentru toţi“, „Vacanţă la munte“ sau programele balneare", a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR. El crede că doar prin programele speciale vor ajunge în următorul an în România mai mult de 5.000 de turişti din R. Moldova, dintre care mai mult de 1.000 vor veni în noiembrie şi prima jumătate a lunii decembrie, prin programul "O săptămână la munte". Oficialii patronatelor din turismul din Moldova spun însă că cele mai căutate programe de reduceri vor fi în staţiunile balneare. "Până acum, turiştii din Moldova nu puteau găsi pe piaţă aceste oferte speciale, dar din noiembrie vor începe să le caute în agenţii. Ne aşteptăm ca cei mai mulţi să meargă în staţiunile balneare", a afirmat Ion Iordache, vicepreşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova.

Între 12 şi 17 octombrie s-a desfăşurat cel mai mare infotur realizat în România pentru turismul balnear, finanțat de Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) şi la care au participat reprezentanţii industriei turismului din Moldova. Reprezentanţii agenţiilor din ţara vecină au parcurs un traseu de 1.800 de kilometri, vizitând 40 de hoteluri şi 6 baze de tratament din staţiunile balneare Slănic Moldova, Covasta, Băile Turnad, Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Geoagiu-Bai, Băile Felix, Sovata şi Vatra Dornei.

"Acest infotrip este o iniţiativă pe care am susţinut-o încă din faza de proiect. Pe lângă faptul că turismul balnear este un produs turistic-cheie în strategia de promovare a brandului naţional, eu consider că Moldova are un potenţial fantastic de creştere pe piaţa românească", a declarat Mirela Matichescu, vicepreşedintele ANT.

Taguri articol


12