Tarifele pe litoral, neschimbate în 2013!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tarifele pe litoral, neschimbate în 2013!

Eveniment 07 Septembrie 2012 / 00:00 450 accesări

Cu toate că Târgul de turism Bursa Litoral - Delta Dunării 2013, cel mai important eveniment de contractare a bazei hoteliere pentru sezonul estival viitor, începe astăzi, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) au anunţat, deja, că tarifele la cazare pe litoral vor creşte anul viitor în medie cu 7%. „Tarifele pe litoral sunt nemodificate de trei ani, de la începerea crizei. Hotelierii au sacrificat profiturile pentru a menţine circulaţia turistică, iar toate majorările de preţuri ale utilităţilor şi alimentelor din ultimii trei ani au fost suportate de hotelieri”, a declarat vicepreşedintele FPTR, Dragoş Răducan. În acest an, tarifele medii practicate de agenţiile de turism în vârf de sezon pentru un loc în cameră dublă în staţiunea Mamaia, pe noapte, au fost de 108 lei pentru un hotel de două stele, 150 lei pentru trei stele şi 216 lei pentru patru stele. În extrasezon, camera la două stele a costat 48 de lei pe noapte, la trei stele, 72 de lei, şi la patru stele, 144 de lei. În Eforie Nord, în vârf de sezon, un loc într-un hotel de două stele a putut fi cumpărat cu 90 de lei, la trei stele a costat 120 de lei şi la patru stele, 182 de lei. Un loc într-o cameră dublă într-un hotel de două stele, din Saturn, în vârf de sezon, a costat 78 de lei, în medie, într-o unitate de trei stele preţul s-a ridicat la 110 lei, iar la patru stele, tariful a urcat la 144 de lei. Declaraţiile reprezentanţilor FPTR sunt contrazise, însă, de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi, totodată, al Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin. „Pe plan general, tarifele practicate de unităţile de cazare în sezonul estival 2013 vor rămâne la nivelul celor din 2012. De asemenea, vor rămâne şi programele derulate pe litoral, urmând să fie introdus un nou pachet, dedicat celor care vor să vină în weekend în cluburile din staţiunea Mamaia. S-ar putea înregistra mici creşteri de tarife, la nivelul unităţilor care fac investiţii în structura respectivă de cazare (treceri de la două, la trei stele, piscine, etc,”, a declarat Corina Martin.



12