Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că în şedinţa de guvern de miercuri va fi luată decizia de a prelungi plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru încă trei luni, până la sfârşitul acestui an, pentru a preîntâmpina apariţia unor dezechilibre în piaţă şi creşterea preţurilor la aceste poliţe.
„Recomandarea a venit de la Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a preîntâmpina apariţia unor dezechilibre în piaţă. Dar vreau să reamintesc că pe parcursul legislativ, în Parlament, se află un proiect de lege care va aduce o serie de modificări ale legislaţiei naţionale, privind asigurările RCA, care propun corectarea dezechilibrelor existente şi care vor face probabil caducă aplicarea acestui plafon, prin hotărâre, de către Guvern”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Prețurile au fost înghețate în aprilie 2023, dar șoferii se plâng că au plătit sume mai mari atunci când şi-au reînnoit polițele.