În ultimii opt ani, dezideratul societăţii RAJA SA Constanţa a fost şi este creşterea calităţii apei potabile. Încă din 2007, RAJA a implementat sistemul de management al siguranţei alimentului, obţinând, în 2008, certificarea ISO 22000 2005. În acest context, apa constănţenilor este extrasă de la adâncimi de până la 700 metri, fapt care presupune cheltuieli substanţiale cu energia electrică şi nu numai, aceasta devenind un factor determinant în preţul de cost al apei. Cele peste 400 de puţuri/foraje de extragere a apei funcţionează cu pompe electrice mari consumatoare de energie. Pe lângă acestea, pentru transportul apei potabile pe cei peste 3.500 kilometri, RAJA are în exploatare şi 54 de staţii de repompare care funcţionează tot cu... energie electrică. La robinetele consumatorilor, apa ajunge prin reţeaua de hidrofoare, tot cu ajutorul curentului electric al cărui preţ, din 2003 şi până acum, s-a triplat. Deşi ar fi putut să mărească preţul apei, RAJA a menţinut tarifele la un nivel rezonabil, urmând politica asumată iniţial: „apă de calitate la un preţ în limitele de suportabilitate pentru populaţie”. Mai mult, pe lângă energia electrică, în preţul de cost al apei, RAJA este obligată să plătească Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) un tarif pentru fiecare metru cub de apă extras din sursele de subteran sau suprafaţă. Deşi ANAR nu investeşte nici măcar un leu în sistemele de alimentare, numai în anul 2005, a crescut tarifele cu 420%, iar în decembrie anul trecut, cu 978%. Nici acum RAJA Constanţa nu a mărit preţul la apa furnizată populaţiei. În plus, investiţiile în calitatea apei, ce presupun un efort financiar considerabil, au crescut de la an la an. RAJA a fost prima din ţară la nivelul căreia s-a înfiinţat un Serviciu de Calitate, activitatea de monitorizare a parametrilor generând, evident, alte cheltuieli: aparatură, personal, reactivi etc. Mai mult, în 2007, RAJA a primit acreditarea RENAR, adică recunoaşterea la nivelul UE. În 2008, tot în premieră naţională, RAJA introduce tehnologia cu raze ultraviolete pentru dezinfecţia apei şi a apei uzate.
În urma acestor eforturi, creşterea calităţii apei potabile nu a adus măriri de tarife considerabile. La ora actuală, tariful de 2,5 lei/mc fără TVA al RAJA se află pe locul 19 în clasamentul celor 43 de operatori mari din ţară. La Tulcea, în condiţiile în care alimentarea cu apă se face din Dunăre (adică cheltuieli reduse cu energia electrică), tariful ajunge la 3,1 lei/mc fără TVA. Şi exemplele pot continua. Menţinerea tarifelor la un prag de suportabilitate pentru consumatori s-a reuşit printr-un management performant care a avut permanent în vedere reducerea costurilor de exploatare, retehnologizarea şi înlocuirea echipamentelor depăşite moral, atragerea de finanţări externe, toate acestea având la bază interesele şi satisfacerea cerinţelor consumatorilor deserviţi de RAJA Constanţa.