Persoanele din afara UE care sînt căsătorite cu cetăţeni ai UE trebuie să poată locui în ţara în care trăiesc partenerii lor, a decis Curtea Europeană de Justiţie vineri. Decizia va exercita presiune asupra statelor UE, care au limitat drepturile partenerilor rezidenţilor pentru a atenua rata de imigrare. Curtea Europeană de Justiţie a decis în favoarea a patru bărbaţi de originte africană căsătoriţi cu cetăţeni irlandezi, cărora li s-a refuzat şederea în ţară. Ministerul de Justiţie din Irlanda susţine că legislaţia ţării permite acordarea unor permise de acest gen doar soţilor sau soţiilor care au rezidenţă în alte state membre UE.

Unul dintre cazurile o vizează pe Blaise Metock, originară din Camerun, care a sosit în Irlanda în 2006 după ce s-a căsătorit cu un compatriot, Ngo Ikeng. Femeia locuia în Irlanda şi obţinuse cetăţenia britanică. Cererea sa pentru obţinerea azilului şi a permisului de şedere au fost respinse. Apelul său a ajuns la Înalta Curte de Justiţie din Irlanda care a solicitat o decizie din partea Curţii Europene de Justiţie. Într-un alt caz, Henry Igbonanusi a fost deportat în Nigeria anul trecut, cu toate că era căsătorit cu o poloneză care avea permis de şedere în Irlanda. Potrivit Directivei pentru libera circulaţie a cetăţenilor UE, aceştia au dreptul să se mute într-un alt stat UE, să se angajeze acolo, să studieze sau să beneficieze de servicii medicale atâta timp cît dispun de suficiente fonduri pentru a nu deveni o povară pentru sistemul de asistenţă socială. Membrii familiei unui cetăţean european au dreptul să se mute şi să locuiască în state membre cu acel cetăţean. Aceştia pot intra într-un stat membru dacă au viză sau permis de reşedinţă emis de acel stat. Curtea Europeană de Justiţie a accentuat că atunci cînd un cetăţean UE nu poate duce o viaţă de familie normală într-un stat membru gazdă, libertăţile acestuia, garantate de Tratat, ar fi obstrucţionate. Un stat membru poate interzice accesul unei persoane pe teritoriul său pe motive de mariaj de convenienţă, politică publică, securitate publică sau sănătate publică, dar numai după o cercetare în detaliu a respectivului caz. Nu contează unde a avut loc mariajul sau dacă a avut loc după ce persoana care cere drept de reşedinţă a intrat în statul membru.