Compania Tarom a anunțat că două zboruri către și dinspre Bruxelles au fost anulate, miercuri, după ce autoritățile belgiene au decis să păstreze închis aeroportul Zaventem ca urmare a atentatelor teroriste comise marți.
Zborurile RO 371/372 și RO 373/ 374 București – Bruxelles- București de miercuri au fost anulate, a anunțat compania Tarom într-un comunicat de presă. " Pentru a veni în întâmpinarea pasagerilor care dețin un bilet Tarom către și dinspre această destinație (Bruxelles), reamintim că aceștia vor fi acceptați fără costuri suplimentare pe zborurile Tarom spre și dinspre Amsterdam, Paris, Londra, Frankfurt și Munchen", a anunțat Tarom..
Autoritățile belgiene au decis să păstreze închis aeroportul din Bruxelles și în cursul zilei de miercuri ca urmare a atentatelor comise în ziua precedentă. " Până la acest moment, o parte din pasagerii spre și dinspre Bruxelles au fost rerutați pe zborurile Tarom RO363/364 București – Amsterdam și retur de astăzi. În acest sens, menționăm faptul că Tarom a majorat capacitatea pentru cele două zboruri de astăzi, pentru destinația Amsterdam, care vor fi operate cu o aeronava Airbus A310 cu o capacítate de 209 locuri", mai transmit reprezentanții companiei Tarom.
Compania a instalat un punct de lucru temporar în Terminalul 2 din aeroportul Schipol Amsterdam, "Compania TAROM se află în legatură permanentă cu celula de criză a ministerului Afacerilor Externe și cu reprezentanții ambasadelor României la Haga și în Belgia.. Recomandăm pasagerilor noștri să consulte în permanență informațiile de pe site-ul MAE cu privire la alertele de călătorie de pe întreg teritoriul belgian", mai anunță Tarom.