Un bărbat din Constanța și fiul său au trecut, ieri, prin momente de coșmar, după ce s-au răsturnat cu mașina pe câmp. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.00, pe Drumul Național 2A, ce leagă Constanța de comuna Mihail Kogălniceanu. Marius Dinu, de 43 de ani, a condus un autoturism marca Chevrolet Kalos pe DN 2A, dinspre localitatea Mihail Kogălniceanu către municipiul Constanța. Tocmai își luase copilul de la bunici și îl ducea spre casă. Pe drum, însă, bărbatul a pierdut controlul direcției și a părăsit carosabilul, răsturnându-se în câmp. „Un câine a sărit în fața mașinii și am încercat să îl evit. Am ieșit de pe șosea și, din cauza șanțului, m-am răsturnat cu mașina în câmp. M-am dat peste cap de patru sau cinci ori. Copilul s-a speriat foarte tare. Atât eu, cât și băiatul aveam cuplate centurile de siguranță“, a declarat Marius Dinu. În urma impactului, copilul de 12 ani, care se afla pe bancheta din spate, a fost rănit. La locul accidentului s-au deplasat polițiștii de la Rutieră și două ambulanțe. Băiatul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, iar șoferul a primit îngrijiri medicale la fața locului. Polițiștii de la Rutieră l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul Drager și au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.