Premierul Emil Boc s-a aflat, vineri, la Cluj-Napoca, unde tatăl său, în vârstă de 87 de ani, era internat cu diagnosticul de accident vascular. Şeful Guvernului a ajuns la Cluj-Napoca încă de joi seară pentru a fi alături de familie. Directorul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj Napoca, Sanda Patrichi, a declarat, vineri, că Ioan Boc a fost vizitat la spital de către premier şi că pacientul va rămâne internat „atât timp cât va fi nevoie“. „Starea pacientului Ioan Boc este stabilă, în conformitate cu vârsta de 87 de ani şi cu patologia cardiacă a acestuia. A fost internat încă de marţi şi va mai rămâne în spital“, a spus Patrichi. În noiembrie, Ioan Boc, tatăl premierului, a fost internat la Spitalul de Pneumologie din Cluj, cu o afecţiune pulmonară. El a fost externat după câteva zile, timp în care i-au fost făcute mai multe investigaţii şi i s-a recomandat un tratament. Tatăl premierului a mai suferit, în anii trecuţi, alte două accidente vasculare cerebrale.