Am împrumutat acest fragment de vers tulburător dintr-un poem al lui Cezar Ivănescu, de la a cărui dispariţie s-a împlinit recent un an, pentru că mi s-a părut foarte potrivit pentru editorialul de faţă. Dacă veţi avea răbdare să citiţi textul veţi înţelege de ce am făcut această alegere.

În urmă cu vreo săptămînă, dacă nu mă înşel, a avut loc summit-ul „UE - Rusia”. Întîlnirea dintre cele două înalte delegaţii oficiale s-a petrecut într-un mic orăşel din Siberia, al cărui nume nu mi-l mai amintesc. Nu ştiu de ce ruşii au ales o asemenea locaţie misterioasă şi exotică şi nici nu sînt la curent cu întreaga agendă a discuţiilor. Ceea ce am reţinut, pentru că ne interesează în mod direct, este informaţia preluată de toate agenţiile autohtone de presă şi comentată de toate televiziunile noastre, conform căreia Federaţia Rusă a cerut UE să avertizeze România în privinţa „amestecului” ei „în problemele de politică internă ale Republicii independente Moldova”. Că acest amestec nu există, aşa cum nu există nici independenţa Moldovei de dincolo de Prut faţă de Rusia, o ştie toată lumea, însă limbajul solemn al diplomaţiei oficiale ascunde o realitate politică mult mai gravă. Se vede de la o poştă că Federaţia Rusă vrea să-şi conserve o anumită sferă de influenţă în jurul graniţelor sale geografice şi politice de azi, iar în acest scop face presiuni diplomatice chiar şi asupra unei ţări care este membră UE şi NATO! Înseamnă că, după 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, libertatea cîştigată de noi cu sînge a rămas foarte fragilă…

Dacă adăugăm la această realitate şi dependenţa noastră energetică de Rusia, aşa cum s-a văzut astă iarnă, tabloul devine şi mai sumbru. În plus, recentele retrageri de capital ale unor bănci străine din România, după ce ţara noastră a semnat acordul de împrumut de la FMI, au dat naştere unor specualţii extrem de periculoase. Cu excepţia BRD, care are capital francez, şi Unicredit - Ţiriac, cu capital mixt, italian şi român, celelalte bănci nu şi-au respectat promisiunile către statul nostru şi au făcut retrageri masive de bani din sistemul bancar românesc, în condiţiile în care noi ne împrumutaserăm pentru a ajuta băncile să pornească din nou creditarea, cu scopul ieşirii economiei autohtone din criză. Nimeni nu cunoaşte exact acţionariatul acestor bănci care nu s-au ţinut de cuvînt, dar presa noastră a speculat că există, în „umbră”, oligarhi ruşi cu capital majoritar la aceste societăţi. Dar, pentru că un rău nu vine niciodată singur, aceeaşi bănuială planează şi asupra marilor companii petroliere din România, inclusiv Rompetrol, deoarece nu se poate afla dacă în spatele acelei companii din Kazahstan, care i-a plătit 2,5 miliarde dolari lui Dinu Patriciu, nu stă capitalul altor oligarhi ruşi…

Aşadar, ca să reiau, despre ce libertate politică şi independenţă economică faţă de Rusia putem vorbi, după două decenii de la prăbuşirea comunismului românesc? Un istoric britanic contemporan a rostit o sentinţă necruţătoare: „Istoria nu poate modifica geografia”! Adică nu poţi muta România de lîngă Federaţia Rusă, în altă parte a planetei, iar Armata Roşie nu mai este necesară pentru a ne ţine sub control, căci acum o face Gazprom-ul, împreună cu alte „multinaţionale”…

Nu ştiu peste cîte generaţii vom putea uita tulburătorul vers al lui Cezar Ivănescu: „Tatăl meu, Rusia, mă bate şi mă iubeşte, mă omoară şi mă ţine-n viaţă” ?!