Am urmărit alaltăieri, la televizor, unul dintre cele mai ruşinoase episoade ale originalei democraţii româneşti! A fost de-a dreptul scandalos! Cînd prostia lui Emil Boc se uneşte cu viclenia lui Traian Băsescu se naşte un fel de struţo-cămilă politică pe care nici nu mai ştii cum să o comentezi… Am încercat să fiu atent la primele reacţii ale unor ziarişti, pe care le-am consemnat în aceeaşi seară, la cîteva talk-show-uri, după care am aşteptat să răsfoiesc ziarele de a doua zi. Pe lîngă surpriza de a constata că unele cotidiane au ignorat, pur şi simplu, asumarea răspunderii guvernamentale şi discursul preşedintelui din Parlament, pînă la închiderea ediţiei, doream, totuşi, să-mi verific opiniile sau impresia generală jalnică pe care mi-a lăsat-o bîlciul politic la care asistasem, ca să mă conving că nu sînt singurul care gîndeşte aşa. Cu rarele excepţii probăsesciene cunoscute, indignarea sau chiar stupoarea presei au fost unanime în cazul gazetelor care nu şi-au amînat reacţia, ripostînd imediat. Nu-mi rămîne decît să-mi vărs şi eu amarul jurnalistic, fără pretenţia de-a fi original, pentru că revolta şi perplexitatea tuturor analiştilor sau editorialiştilor faţă de cele întîmplate au avut o rădăcină comună şi au exprimat aceleaşi idei.

Pachetul de legi extrem de importante pe care şi-a asumat răspunderea Cabinetul Boc, pe lîngă faptul că provoacă un precedent periculos, nu a fost decît pretextul electoral de a-i oferi ocazia lui Traian Băsescu să-şi facă bilanţul mandatului, la o oră de maximă audienţă, bilanţ care, în mod evident, va fi şi platforma de campanie a candidatului Băsescu. Cu o candoare neruşinată fără de margini, ca să nu spun cu cinism, preşedintele încă în exerciţiu şi-a anexat toate „realizările” guvernării liberale şi toate iniţiativele legislative social-democrate! Acest tupeu este înfricoşător… Tot ce s-a întîmplat în România ultimilor cinci a fost bine şi este meritul „exclusiv” al lui Traian Băsescu. Fără, el s-ar fi ales praful şi pulberea de noi, bieţi români rătăciţi în capitalismul sălbatic de pe plaiurile mioritice, ca nişte oi nevinovate pe islazul politic al preşedintelui. Pur şi simplu, nu-mi vine să cred ce mi-au auzit urechile…

Acest tip de discurs triumfalist, dincolo de faptul că este o gogoaşă electorală, n-a mai fost rostit în România de pe timpul lui Ceauşescu, cum bine a observat Crin Antonescu. Şi cum tot la fel de bine a precizat Ion Cristoiu, exact acest sentiment a urmărit Traian Băsescu să-l inducă alegătorilor buimăciţi şi speriaţi de criza economică. Eu sunt tătucul naţiunii, eu vă apăr, eu am transformat criza într-un aliat politic şi numai eu vă pot salva… Mi-e greaţă!

Cu un asemenea „tătuc”, prefer să devenim un popor de bastarzi. Altceva nu comentez.