Taxa de căsătorie, eliminată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cernavodă

Taxa de căsătorie, eliminată

Administrație 19 Octombrie 2013 / 00:00 755 accesări

Tinerii din Cernavodă care doresc să-şi întemeieze o familie au primit din partea primarului Gheorghe Hânsă un ajutor important. Edilul a luat decizia de a elimina taxa de căsătorie, în valoare de 50 de lei, care se aplica de luni până vineri, şi de 100 de lei, valabilă pentru weekend. „Pare un ajutor neînsemnat, dar pentru mulţi tineri, în condiţiile actuale de trai, eliminarea taxei de căsătorie este un sprijin din partea administraţiei locale. Oricum, prin încasarea acestei taxe, Primăria nu realiza venituri însemnate la bugetul local, ci undeva în jurul a 30.000 de lei”, a spus Gheorghe Hânsă. Pe de altă parte, edilul din Cernavodă a mai spus că un alt motiv pentru care a eliminat taxa de căsătorie a fost faptul că aceasta nu a făcut parte niciodată din strategia sa de a creşte veniturile la bugetul local. „În primele două mandate ale mele, 2000 - 2004 şi 2004 - 2008, această taxă nu a existat. Ea a fost impusă în 2009. Am vrut s-o elimin încă de anul trecut, dar am reuşit abia acum”, a spus Hânsă.



12