Lăsarea în paragină a multor unităţi din sudul litoralului l-a determinat pe ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, să declare, vineri, la Mangalia, că, din această toamnă, va începe exproprierile pe litoral, astfel că, dacă proprietarii nu îşi modernizează unităţile de cazare, le vor pierde. ”Le ţin fie închise, fie într-o stare care face imposibilă activitatea turistică. Dacă vom continua să-i tolerăm pe aceştia, acceptăm ca, prin acţiunile lor, să sfideze statul, interesul naţional de a face un turism de calitate pe litoral. Ministerul face efortul şi la nivelul legislaţiei, avem o lege care ne permite să-i expropriem astăzi pe cei care fie nu fac turism şi ţin blocate hotelurile pe litoral, fie au construit pe plajă”, a spus Elena Udrea. Potrivit acesteia, există o problemă în ceea ce priveşte exproprierile, întrucât, deşi procedurile nu ar dura mai mult de două luni, nu există un plan de urbanism zonal pentru sudul litoralului, care ar trebui să fie finalizat pentru a arăta ce clădiri expropriază ministerul. Elena Udrea a adăugat că hotărârea Consiliului Local Mangalia privind taxa de paragină este o decizie bună, care ajută la creşterea calităţii litoralului.