Pentru a primi solicitările de calculare a taxei de poluare auto la vechea valoare, administraţiile fiscale vor lucra şi în zilele de sîmbătă şi duminică, în funcţie de volumul cererilor din ziua anterioară. „Vom lucra şi în weekend, dacă este nevoie. Părerea mea este că nu va trebui, pentru că nu mai sînt multe solicitări de depus”, a declarat directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa, Adriana Damian. Programul stabilit pentru zilele de weekend, la Constanţa, este: luni - vineri, între 8.00 şi 18.00; sîmbătă, între 9.00 - 14.00; duminică, între 9.00 şi 12.00. Amintim că posesorii de maşini second-hand de import care au cumpărat sau lansat o comandă fermă pentru un autovehicul înainte de 15 decembrie 2008, dar nu l-au înmatriculat, au la dispoziţie 20 de zile pentru a depune actele necesare achitării taxei auto la valoarea veche, înainte de triplarea din decembrie. Noua taxă de poluare auto, redusă cu o treime faţă de valoarea triplată la sfîrşitul anului trecut şi dublă comparativ cu suma stabilită la momentul introducerii, în luna iulie 2008, a intrat în vigoare joia trecută, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei de urgenţă a Guvernului. „Avînd în vedere că astfel de cereri pot fi depuse de contribuabili pînă cel tîrziu miercuri, 11 martie, în această perioadă se vor asigura condiţiile optime de desfăşurare a activităţii de primire a solicitărilor de calcul. La Constanţa, avem deja 633 de cereri pentru calculul taxei de poluare auto şi nouă cereri de restituire”, a mai declarat Adriana Damian.