De la 1 ianuarie 2008, valoarea taxei de primă înmatriculare se va calcula în funcţie de valoarea de piaţă a autoturismelor. Potrivit ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, proiectul ordonanţei de modificare a legislaţiei taxei auto a fost finalizat în linii mari, astfel că aceasta ar putea intra în vigoare cît mai curînd. „Au fost comunicate Comisiei Europene (CE) intenţiile noastre, iar filosofia prezentată în luna iunie se menţine. Nivelul taxei va fi corelat cu valoarea de piaţă a autoturismelor”, a explicat Vosganian. Ministrul a mai precizat că nu există nicio sentinţă definitivă care să oblige statul român să returneze sumele plătite pînă în prezent de către românii care au achziţionat autoturisme. “Orice discuţie privind o eventuala restituire a taxei se va face numai pe baza unei decizii a CE şi a unor acte juridice definitive si irevocabile”, a mai precizat Varujan Vosganian. Criticat în repetate rînduri de forurile europene, Executivul intenţionează să modifice taxa auto astfel încît valoarea acesteia să se reducă pe măsură ce vîrsta autovehiculului creşte.