Guvernanţii au găsit o nouă modalitate de a mai aduna bani la buget. Statul a luat la ţintă profiturile pe care acţionarii firmelor şi le împart între ei şi cere o contribuţie de 31% din aceste venituri la fondurile publice. Confederaţiile patronale au descoperit cu stupoare o prevedere din viitoarea Lege a pensiilor potrivit căreia dividendele vor fi considerate surse de venit la buget. Potrivit proiectului viitoarei Legi a pensiilor, şi dividendele vor fi supuse impozitării, fiscul urmând să preleveze din această sursă contribuţiile de asigurări sociale de stat (CAS), respectiv cele de sănătate, şomaj şi pensii. În general, patronii de companii mici, dar şi liber-profesioniştii sau practicanţii unor profesii liberale sunt în acelaşi timp patroni, asociaţi sau acţionari, dar şi angajaţi ai firmelor la care lucrează. Ceea ce înseamnă că, în prezent, ei oricum plătesc CAS, în calitatea lor de salariaţi, iar în viitorul apropiat vor mai plăti o dată CAS, din dividendele obţinute în urma profiturilor realizate. Această dublă impozitare i-a pus pe jar pe liderii confederaţiilor patronale, care au declarat că se pregătesc de acţiuni „radicale” de protest.
RECALCULAREA PENSIILOR SPECIALE. Conducerea Consiliului Naţional al IMM îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de stabilirea plăţii CAS pe dividende şi solicită menţinerea dispoziţiilor legale actuale în domeniu, fără creşterea fiscalităţi. Stabilirea plăţii CAS pe dividende în cazul acţionarilor/asociaţilor şi persoanelor autorizate să desfăşoare activităţi independente nu poate fi susţinută de mediul de afaceri, spun liderii patronali. Ei argumentează că dividendele „nu sunt venituri salariale, ci venituri de capital, astfel că se instituie duble contribuţii (persoanele respective deja plătesc CAS, ca salariaţi)\". „Când în Bulgaria a scăzut cota unică la 10%, aveam o vagă intenţie de a ne muta afacerile acolo, dar am zis că nu putem lăsa aşa uşor economia românească. Acum, când este evident că statul vrea să ne ia absolut toţi banii, în timp ce dincolo de Dunăre, mediul de afaceri e tot mai prietenos, nu ne mai rămâne decât să ne facem bagajele\", a declarat Florin Pîrvu, vicepreşedinte pe probleme financiare al Consiliului IMM. Având în vedere că cea mai mare pensie se ridică la 9.177 de lei (2.200 de euro), potrivit datelor din decembrie ale Casei Naţionale de Pensii, liderii patronatelor solicită ca Legea unitară a pensiilor să asigure o echilibrare a sistemului, cu recalcularea pensiilor speciale, nu creşterea contribuţiilor cerute mediului de afaceri.