„Taxa pe stâlp sărăceşte economia“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Taxa pe stâlp sărăceşte economia“

Economie 30 Mai 2014 / 00:00 610 accesări

Taxa pe stâlp ar putea aduce statului venituri de peste 500 milioane euro în 2014, de 4 - 5 ori peste estimări, dar banii „sunt scoşi din economie“, a spus ieri avocatul Gabriel Biriş, adăugând că „nicio ţară sănătoasă la cap nu-şi permite să impoziteze investiţiile“. „Celebra taxă pe stâlp este, în realitate, un impozit de investiţii şi a fost aprobată de Guvern fără consultarea mediului de afaceri şi în lipsa unei analize temeinice a impactului financiar. Sunt foarte curios câţi bani strânge MFP din impozit. Ei au prevăzut 488 milioane lei tot anul, dar dintr-un studiu AmCham (Camera de Comerţ Româno-Americană) a rezultat că doar de la primele 38 de companii care au răspuns la sondaj ar colecta 1,1 miliarde lei. Asta înseamnă că, în realitate, în loc de jumătate de miliard de lei, Finanţele vor aduna până în decembrie peste jumătate de miliard de euro“, a spus Biriş. Avocatul a adăugat că, în opinia sa, taxa pe stâlp este cel mai antieconomic şi antinaţional impozit din ultimii zece ani, măsura descurajând şi alungând investitorii: „Cele mai afectate domenii sunt energia, agricultura şi logistica, iar parcurile industriale sunt victime colaterale“. Impozitul pentru construcţiile speciale, de 1,5%, a fost introdus la începutul anului, iar primul termen de plată a fost la 26 mai. Cu câteva zile în urmă, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a spus că autorităţile încearcă să stabilească unele excepţii de la plată, întrucât unele segmente economice (precum cel energetic) sunt afectate prea puternic de taxă.



12