Reciclarea produselor electrice şi electrocasnice este una dintre datoriile României către Uniunea Europeană şi către ea însăşi. Implementările legislative, care în România funcţionează, întotdeauna, cu întîrziere faţă de statele surori membre UE nu au făcut, nici în cazul taxei verzi, notă discordantă. Prima etapă de implementare a acestei legi, care ar fi trebuit finalizată în decembrie 2006, a rămas la stadiul de intenţie, deoarece nici măcar cadrul legal nu a fost finalizat oficial. Totuşi, în aprilie anul acesta, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a ieşit la rampă cu mai multe idei, dintre care, în privinţa reciclării, a rămas funcţionabilă una singură, cea cu adunatul din stradă, a produselor electrice şi electrocasnice. Pînă acolo, însă, există un întreg sistem, care a început să funcţioneze. Taxa verde este prima verigă care a fost adăugată în lanţul ce leagă producătorul de beneficiar. Astfel, produsul cel nou are inclusă în preţ această taxă verde care nu este nimic altceva decît o taxă de reciclare, care se aplică doar produselor cu o valoare mai mare de 200 lei. Valoarea taxei depinde de greutatea produsului, însă estimările spun că aceasta nu va depăşi 20 euro. „Teoretic, toţi comercianţii sînt obligaţi să aibă inclusă în preţul afişat această taxă verde, de colectare a produselor electrice şi electrocasnice, plătită anticipat”, a declarat Adrian Manole, directorul executiv al Agenţiei de Protecţia Mediului (APM) Constanţa. Produsele „gri”, adică cele din gama IT, pot avea, în funcţie de opţiunea producătorului, o taxă suplimentară de maxim 10 euro, iar produsele electrocasnice grele (combinele frigorifice, aparatele de aer condiţionat, hotele etc.) pot fi şi cu 20 euro mai scumpe. Un alt lucru important este acela că firmele care vînd produse electrice şi electrocasnice primesc preţul cu taxa verde inclusă. Astfel, ele nu au niciun drept de decizie asupra acestei taxe.

Colectarea „de după blocuri”

Indiferent cum se va face această colectare, fie de pe după blocuri, fie din stradă (aşa cum sună ultima propunere a ministrului MMDD, Atila Korodi - n.r.), „România este obligată să atingă, la 31 decembrie 2008, un nivel mediu de colectare separat, de cel puţin 4 kg pe cap de locuitor pe an de deşeuri electrice şi electrocasnice provenind din gospodăriile populaţiei, precum şi nivelurile de recuperare, refolosire şi reciclare a componentelor, materialelor şi substanţelor”, a declarat Mirona Coropciuc, reprezentant al Direcţiei de Relaţii Externe şi Integrare Europeană, MMDD. În acest moment, România este foarte departe de o asemenea realizare, iar reacţiile oamenilor sînt definitorii pentru genul de mentalitate care îmbracă încă acţiunile conaţionalilor noştri. Ruxandra Grecu, o pensionară din Constanţa, creează, retoric, cadrul acestei problematici: „Cum să-mi scot frigiderul în stradă? De unde ştiu eu că vine cineva şi mi-l ia de acolo? Şi dacă nu vine să-l ia, îl bag înapoi în casă? Cine mi-l urcă pe scări? De ce să fiu obligată să-l dau la centrul de colectare? Mai bine îl repar, ce, e ca pe vremea comuniştilor, cînd eram obligaţi să strîngem maculatură?”. Într-adevăr, statul nu poate obliga oamenii să-şi doneze produsele electrice şi electrocasnice vechi, această directivă încercînd, în primul rînd, pe termen lung, să realizeze un echilibru între legislaţia şi mentalitatea europeană şi cea românească. În Constanţa, singura firmă de colectare acreditată este SC Gremlin Computer SRL, iar în Mangali, Uranus SA. Potrivit declaraţiei directorului executiv al APM Constanţa, încă două firme sînt în proces de obţinere a autorizaţiilor. Amintim declaraţia ministrului Korodi, care spunea că „pe data de 3 noiembrie, orice român care vrea să se debaraseze de echipamentele electronice din gospodăria sa nu trebuie să facă altceva decît să le scoată în faţa blocului sau în faţa casei în care locuieşte pentru a fi colectate şi depozitate corespunzător. În aceeaşi zi, societăţile de salubrizare vor strînge toate aceste deşeuri şi le vor transporta spre centrele de colectare”.