Taxarea profitului băncilor îi loveşte tot pe clienţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Taxarea profitului băncilor îi loveşte tot pe clienţi

Economie 18 Februarie 2011 / 00:00 575 accesări

SUPRATAXA SCUMPEŞTE CREDITUL. Orice încercare de a taxa câştigurile băncilor va avea efecte nefaste pentru clienţi, susţin bancherii. Preşedintele executiv al Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, consideră că o taxă pe profiturile băncilor este „contraproductivă şi va fi doar încasată de instituţiile de credit, dar plătită tot de clienţi”. „Dacă acum vorbim despre o modalitate de a oferi credite mai ieftin, pare un pic contraproductiv să vorbim despre o altă măsură care ar scumpi creditul. Pentru că o taxă pe profiturile băncilor, aşa cum este propusă, este clar că va fi doar încasată de bănci, dar va fi plătită de clienţi. Ce ne trebuie în România este un credit mai ieftin, nu mai scump”, a declarat van Groningen, care propune implementarea standardelor internaţionale de contabilitate (IFRS), pentru că astfel sectorul bancar va plăti mai mult sub forma taxelor.

BĂNCILE ECHILIBRATE SUNT PENALIZATE. Şeful Raiffeisen Bank a precizat că nu au existat discuţii cu guvernul despre suprataxarea băncilor. „Am fi vrut să fim consultaţi şi în alte cazuri, cum ar fi OUG 50. Cred că este foarte important să acceptăm că împreună suntem mai deştepţi. Trebuie să avem un proces normal de consultare, cum există şi în UE. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă şi introducem foarte multe elemente de incertitudine în economia românească, care nu sunt benefice”, explică van Groningen, care consideră că o astfel de taxă este nejustificată, pentru că se aplică profitului şi penalizează tocmai băncile care au avut în trecut un comportament echilibrat şi acum înregistrează profit. Şi preşedintele executiv al Băncii Comerciale Române (BCR), Dominic Bruynseels, este de părere că taxarea profiturilor băncilor este „o idee foarte proastă”, pentru că ar reduce posibilitatea instituţiilor de credit de a-şi majora capitalul, „adică de a-şi îmbunătăţi capacitatea de a credita”.

TAXĂ DE SOLIDARITATE. Guvernul a discutat introducerea unei taxe de „solidaritate” de 2,5% din profit, în baza faptului că, ani la rând, profitul realizat a fost constituit din „comisioane şi taxe abuzive pretinse clienţilor, la niveluri nepermis de mari în ţara lor de origine”. Măsura ar urma să fie aplicată pe trei ani, iar banii colectaţi ar merge la bugetul asigurărilor sociale. Totuşi, până la aprobare, măsura trebuie aprobată şi de Comisia Europeană.



12