Taxe mai mari la universităţile de stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Taxe mai mari la universităţile de stat

Social 20 August 2010 / 00:00 693 accesări

În ciuda crizei financiare, universităţile de stat din România au majorat taxele de studiu. \"Nu e normal să se întâmple asta, mai ales că veniturile părinţilor au scăzut. Nici calitatea învăţământului nu a crescut, performanţa profesorilor e aceeaşi, unele cursuri sunt vechi\", a declarat expertul în educaţie Cristian Hatu, de la Societatea Academică din România. În 2009, un studiu a demonstrat că 15% dintre studenţi renunţă la studii din cauza problemelor financiare. \"Din păcate, sistemul educaţional din România a început să se ghideze după principii economice, iar taxa de studiu nu reflectă condiţiile de studiu din universităţi\", a spus preşedintele ANOSR, Daniela Alexe. De asemenea, şi numărul de locuri scoase la concurs în regim de fără taxă se aplică tot pe acest principiu, neţinându-se cont de capacitatea universităţii, de la infrastructură, la pregătirea profesorilor, după cum mai spune Alexe. La Universitatea din Bucureşti taxa este la fel pentru toate facultăţile, adică 3.100 de lei pe an. La Academia de Studii Economice taxa de studii este între 2.500 şi 3.000 de lei. Un student care vrea să ajungă la Politehnică trebuie să ştie că taxa poate ajunge şi la 4.500 de lei, la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine. Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca percepe taxe pornind de la 2.000 de lei pentru Facultatea de Fizică, Facultatea de Biologie şi Geologie, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Facultatea de Teologie Greco-Catolică, şi poate ajunge până la 5.500 de lei pentru Facultatea de Teatru şi Televiziune. Cam aceleaşi taxe sunt şi la Universitatea Ovidius din Constanţa, unde pornesc de la 2.000 de lei pentru Facultatea de Matematică şi ajung la 5.500 de lei pentru Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie. \"Este de înţeles nevoia universităţilor de a avea resurse financiare, mai ales într-un an în care alocarea fondurilor publice se face cu mare întârziere, fapt ce generează probleme financiare majore\", afirmă reprezentanta ANOSR.



12