Consiliul Local (CL) Mangalia s-a întrunit, ieri dimineaţă, într-o şedinţă ordinară, pentru a dezbate 18 proiecte de hotărâre, toate fiind aprobate de cei 16 consilieri locali prezenţi din cei 19 aleşi. Primarul demis Claudiu Tusac a declarat că în şedinţa de ieri s-au dezbătut subiecte de „mare interes” pentru consilierii PD-L, PNL, PC şi PRM. Tusac a precizat că, în primul rând, şedinţa a fost... „aproape deschisă publicului, în sensul că au putut participa la dezbateri doar persoanele „plăcute” consilierilor PD-L, PNL, PC şi PRM”. În ceea ce priveşte locuinţele ANL, unul dintre proiectele excluse de pe ordinea de zi iniţială, Claudiu Tusac spune că aleşii locali ai PD-L, PNL, PC şi PRM au motivat că nu au avut timp nici să studieze listele de repartiţii şi nici pentru a vedea care este starea blocurilor. „Credem că era suficient să răsfoiască presa din ultimele luni pentru a se informa că imobilele ANL sunt gata şi racordate la toate utilităţile, pentru că eu am făcut dese declaraţii în acest sens şi am promis tinerilor că vor intra în locuinţele lor până de Crăciun. Dacă se lucra seara, încă o oră în plus, se rezolva situaţia acestor tineri care aşteaptă de prea mult timp locuinţele ANL”, a subliniat Tusac. De altfel, retragerea proiectului privind aprobarea listei de repartizare a locuinţelor de tip ANL a fost criticată şi de locuitori ai Mangaliei, care şi-au exprimat nemulţumirea în acest sens. Referindu-se la proiectul taxelor şi impozitelor locale pentru 2010, ce a fost votat în şedinţă, Tusac a afirmat că, de fapt, s-a aprobat reducerea impozitelor şi taxelor de autorizare pentru persoanele juridice, în special în domeniile în care consilierii locali prezenţi la şedinţă au afaceri personale: restaurante, baruri, cârciumi, cluburi de noapte, hoteluri. „Domnul Vasile Olan, mare luptător din rândurile PC Mangalia - doar că acum a schimbat tabăra în care lupta în iunie 2008 şi a dat-o la întors - a votat scăderea taxei hoteliere de la 5%, la 2%, deşi această taxă aduce fonduri substanţiale la bugetul local. De asemenea, impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice va scădea în Mangalia anului 2010. Nu mai uimeşte pe nimeni faptul că au micşorat taxele care vizau direct afacerile lor, deşi Guvernul Boc a mărit, în luna august a acestui an, taxele şi impozitele plătite de persoanele fizice cu 20%, măsură dictată de criza economică. Toţi cetăţenii Mangaliei vor plăti taxe majorate cu 20%, în timp ce aprox. 50 de familii de afacerişti vor achita taxe mai mici cu 30-50%. Unde este dreptatea aici?! Consilierii PD-L, PNL, PC şi PRM demonstrează că afirmaţiile făcute de mine sunt adevărate: din prima şedinţă legală pe care au ţinut-o au amânat proiectele pentru cetăţeni, dar au avut timp să rezolve acele hotărâri prin care îşi protejează afacerile, îşi micşorează taxele de plătit către bugetul oraşului şi îşi înlesnesc alte metode de mărire a averilor proprii”, a subliniat Tusac.