COTA UNICĂ RĂMÂNE 16% Românii n-ar turna la Fisc din spirit civic, motiv pentru care proiectul „Denunţătorului” n-ar fi aplicabil în România, spune premierul Victor Ponta, care apreciază că o astfel de lege ar încuraja delaţiunea. „Ministerul Finanţelor trebuie să se ocupe mai mult de strâns bani şi mai puţin de venit cu idei extraordinare. Pe de altă parte, este foarte clar că, păstrând cota unică de impozitare la 16%, veniturile bugetare trebuie să crească, ca să avem bani pentru şcoli, spitale şi drumuri”, explică premierul. În 2012, veniturile bugetare au crescut, dar într-un singur fel - „prin eliminarea caracatiţei de corupţie din conducerea Fiscului”, după cum a adăugat Ponta.

BOGAŢII SCAPĂ Analiştii au mai multe propuneri pentru actualul şi viitorul Executiv, pentru creşterea încasărilor. În primul rând, eliminarea arieratelor companiilor de stat, o problemă gravă şi persistentă. În al doilea rând, eficientizarea aparatului bugetar. „Este o viziune contabilicească să crezi că dacă majorezi taxele cu 20% şi veniturile vor creşte proporţional”, notează analistul Florin Cîţu, pe blogul său. Un exemplu simplu - taxa mai mare pe proprietate, care ţinteşte clar persoanele „bogate”, pe care le va identifica statul. Evident, pentru ca efectul majorării să fie ridicat, e posibil ca pragul de intrare în categoria celor „bogaţi” să fie coborât. Există însă o problemă. Cei cu adevărat „bogaţi” au la dispoziţie resurse de a-şi transfera averea în locuri fiscale mult mai prietenoase. „Cel mai recent exemplu este al preşedintelui LVMH, Bernard Arnault, cel mai bogat om din Franţa. După ce Francois Hollande (preşedintele francez - n.r.) a anunţat taxe mai mari pentru „bogaţi”, Arnault a cerut cetăţenie belgiană. De asemenea, sunt deja celebre cazurile jucătorilor de tenis germani şi francezi care şi-au mutat reşedinţa la Monaco, după ce au început să câştige bani. Şi în SUA, oamenii s-au folosit de banca UBS pentru a nu plăti taxe”, spune Cîţu.

MĂSURI INEDITE Dar poate cele mai importante sunt două exemple din UE. Primul este Grecia, unde taxele mai mari impuse la începutul crizei nu au dus decât la ieşiri masive de capital, de peste 70 miliarde euro. Al doilea - Suedia. În statul nordic, autorităţile au luat o măsură de-a dreptul bizară şi nepopulară. Au redus taxele pentru bogaţi, special pentru a-i atrage în ţară. „Ar fi o idee mult mai bună pentru România, din moment ce economia noastră suferă din cauza lipsei de capital”, conchide Cîţu. În concluzie, provocările fiscale sunt multe, iar important este ca statul să găsească un mix corect de politici economice şi fiscale. Dar, poate cel mai important este să învăţăm de la ceilalţi, atât din succese, cât şi din eşecuri.