Toate actele din Primăria Murfatlar care vizau activitatea administraţiei locale pentru anul trecut au fost luate la puricat, pagină cu pagină, de către inspectorii Curţii de Conturi Constanţa. Întreaga lună aprilie, mai mulţi inspectori ai instituţiei aproape că şi-au mutat locul de muncă la Primăria Murfatlar, unde au avut de realizat o misiune de audit, conform afirmaţiilor secretarului oraşului Murfatlar, Florin Vintilă. Temele au fost generale şi prestabilite, astfel că au fost verificate gradul de încasare a taxelor şi impozitelor locale, modalităţile de utilizare a fondurilor publice, politica de personal şi salarizarea persoanelor din fonduri publice, dar şi eficienţa şi eficacitatea folosirii patrimoniului public şi privat. Vintilă a explicat că, în urma controlului, inspectorii au constatat că reprezentanţii Primăriei, în special ordonatorul de credite - primarul - şi-au îndeplinit obligaţiile şi au respectat prevederile legale cu privire la coordonarea bugetului local. „Au fost sesizate mici deficienţe şi inadvertenţe, care însă au fost reglate pe parcursul controlului“, a declarat secretarul Primăriei.
REGLEMENTĂRI Dar, pentru că niciun control de o asemenea anvergură nu se finalizează fără „corecturi“ ce se impun a fi aplicate, Curtea de Conturi a obligat administraţia locală să stabilească şi să impună un impozit pe clădiri pentru chiriaşii locuinţelor ANL. Prin urmare, dacă până acum locuitorii din imobilele ANL din Murfatlar nu plăteau impozit, acum vor trebui să o facă. „Decizia a fost stabilită printr-o notă de constatare, iar primarul va fi obligat să o pună în aplicare şi să stabilească un impozit pe clădiri care să fie perceput pentru perioada ce s-a scurs de la 1 ianuarie 2012 până astăzi. Este un impozit pe care Primăria nu intenţiona să-l perceapă, dar el este izvorât dintr-o sesizare bazată pe o prevedere legală“, a explicat Vintilă. Inspectorii Curţii de Conturi au mai găsit o eroare: neactualizarea taxei de habitat pentru amortizarea cheltuielilor cu achiziţia de utilaje. În traducere liberă, fosta administraţie locală nu a mărit taxa de habitat după ce au fost achiziţionate mai multe utilaje care au facilitat procesul de colectare şi transport al deşeurilor: o autogunoieră, un tractor, un buldoexcavator şi mai multe europubele ecologice. Motivul? Ar putea fi vorba doar de măsuri electorale luate de fosta administraţie, doar pentru a mai câştiga puţin capital electoral. Aşa se face că, după cum spune secretarul Primăriei, taxa de habitat ar putea suferi modificări de cuantum. „Vom fi obligaţi să luăm câteva măsuri pentru a amortiza chetuielile ce s-au făcut atunci, când nu s-a luat nicio măsură care să vină să echilibreze balanţa pentru serviciul de salubritate“, a mai spus Vintilă.