Taxele judiciare, dublate sau chiar triplate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Taxele judiciare, dublate sau chiar triplate

Eveniment 29 Iunie 2013 / 00:00 480 accesări

Ministerul Justiţiei (MJ) a adoptat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă privind taxele judiciare de timbru, prin care unele taxe fixe s-au majorat de 4,5 ori în medie şi, numai în mod izolat, de 25 de ori. Potrivit MJ, modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea noului Cod de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin Codul civil, a impus revizuirea legislaţiei şi în materia taxelor judiciare de timbru. Una dintre modificări se referă la eliminarea timbrului judiciar care avea valori de 0,15 lei, 0,50 lei, un leu, trei lei sau cinci lei, iar pentru achiziţionarea acestui timbru, justiţiabilii erau nevoiţi să meargă la oficiile poştale. Totodată, a fost redus numărul categoriilor de taxe fixe de la 15 la cinci, făcând sistemul de taxe mult mai uşor de asimilat şi de aplicat de către practicieni. Pe de altă parte, anumite taxe fixe se majorează de 4,5 ori, în medie, MJ urmărind corelarea acestora cu costurile reale ale procesului judiciar, în condiţiile în care cele mai multe dintre taxele fixe aveau un cuantum stabilit la nivelul anului 1997, cu o ultimă indexare în 2009. De exemplu, cererea de recuzare sau de strămutare a crescut de la patru lei la 100 de lei. În acest mod, MJ urmăreşte să elimine încercarea de tergiversare a litigiului, părţile implicate în proces find nevoite să se gândească de două ori înainte de a formula astfel de solicitări.

COTĂ MAI MARE Vestea cea bună pentru magistraţi este că, începând cu 1 ianuarie 2014, cota aferentă instanţelor încasată din taxele judiciare de timbru va creşte de la 30% la 45%. „Fiecare persoană care iniţiază un proces civil este obligată, prin lege, să plătească o taxă de timbru judiciar, suma fiind ori fixă, ori în funcţie de pretenţiile financiare pe care le are de la reclamant. În prezent, taxele de timbru încasate sunt la nivelului anului 2009. Ordonanţa MJ va ajuta instanţele la capitolul cheltuieli materiale ocazionate de noul Cod de procedură civilă, întrucât sumele care vor intra în bugetul acestora vor fi mai mari”, a declarat preşedintele Tribunalului Constanţa, judecător Vasile Cărbune-Cosac. Vestea nu este la fel de bună pentru justiţiabili, care vor fi nevoiţi să scoată din buzunar mai mulţi bani pentru plata anumitor taxe în procesele pe care le iniţiază.



12