Italia a înregistrat în ultimii zece ani cea mai slabă creştere economică dintre ţările cu economii dezvoltate şi traversează cea mai îndelungată recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial, unul dintre principalele motive ale acestei evoluţii fiind taxele prea mari pe profit şi pe muncă. Statul italian preia aproximativ două treimi din profitul brut al firmelor prin taxe pe profit şi pe muncă, potrivit unei analize efectuate de jurnaliştii publicaţiei „Wall Street Journal” (WSJ).

Italia a avut în ultimii zece ani cea mai slabă creştere economică dintre cele 34 de state membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Economia este încă în recesiune în urma crizei financiare, iar şomajul a atins cele mai ridicate niveluri din ultimii 40 de ani. Situaţia Italiei preocupă Europa, diverşi oficiali ai UE avertizând că, în absenţa unor schimbări semnificative, datoria de stat uriaşă acumulată de Guvernul de la Roma ar putea deveni în scurt timp nesustenabilă. Italia are cel mai ridicat grad de îndatorare din UE, cu excepţia Greciei.

„Soarta Italiei va influenţa decisiv soarta zonei euro. În acest sens, viitorul zonei euro nu va fi decis la Paris, Berlin, Frankfurt sau Bruxelles. Va fi decis la Roma”, a declarat Jörg Asmussen, membru din partea Germaniei în Consiliul Guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE).

Produsul Intern Brut (PIB) al Italiei a scăzut cu 0,1% în trimestrul al treilea faţă de cel anterior, iar şomajul a ajuns în septembrie la 12,5%. Datoria de stat înregistrată la jumătatea anului este de 133,3% din PIB, iar Guvernul a încheiat anul 2012 cu un deficit bugetar de 3% din PIB (metodologia ESA), Guvernul reuşind să reducă golul de finanţare de la 5,5% din PIB în 2009, după mai mulţi ani de austeritate. Modelul de taxare al Italiei se bazează în mare măsură pe taxe asupra muncii, plătite atât de companii, cât şi de angajaţi, pentru a finanţa sistemul public de pensii. Plăţile în contul pensiilor totalizează aproape 13% din PIB, de două ori mai mult decât în SUA şi cu o treime peste nivelul din Germania, potrivit datelor OCDE. Guvernele care s-au succedat în ultimii ani la Roma au încercat fără succes să implementeze reforme în sistemul de pensii.

Contribuţiile obligatorii la sistemul de pensii reprezintă 33% din salariul brut în Italia, iar rata efectivă de taxare a muncii este de aproximativ 60%. Economiştii notează că situaţia îi afectează în principal pe tineri, care îşi găsesc de lucru mai greu şi se aleg cu venituri reduse. Premierul Enrico Letta a prezentat în luna octombrie proiectul de buget pentru anul viitor, care include reduceri de taxe în zona muncii şi a companiilor totalizând trei miliarde euro. Efectul real mediu la nivelul economiei ar fi creşterea salariului net cu aproximativ zece euro pe lună. Guvernul a precizat că vrea să facă loc pentru noi reduceri ale poverii fiscale prin reducerea cheltuielilor publice. Carlo Cottarelli, fostul şef al departamentului fiscal în cadrul FMI, a fost cooptat de premierul Letta în Guvern, pentru a pregăti un plan de reducere a cheltuielilor publice cu zece miliarde euro până în 2017. În prezent, bugetul Italiei se ridică la 807 miliarde euro. Produsul Intern Brut al Italiei a fost în 2012 de 1.567 miliarde euro.