Taxele portuare percepute în România sînt mai mari decît cele din ţările vecine şi că se caută soluţii pentru diminuarea acestora, a declarat, la finele săptămînii trecute, în Portul Constanţa, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Demnitarul - care a luat parte la o întîlnire la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Matritime Constanţa (CN APMC), la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu, dar şi reprezentanţi ai companiilor de remorcaj şi pilotaj, ai şantierelor navale, ai celorlaţi operatori portuari - a declarat că “s-a făcut şi o prezentare a taxelor din porturile turceşti, din Croaţia, şi altele similare şi s-a constatat că taxele de la noi sînt semnificativ mai mari şi, motiv pentru care s-a propus găsirea unor modalităţi pentru reducerea lor, avînd în vedere că prognozele indică un reviriment încă de la sfîrşitul acestui an în domeniul reparaţiilor navale, pe plan mondial”. “Avem şi un termen scurt, pînă la jumătatea săptămînii viitoare, de a întocmi o documentaţie, pentru a lua decizia, ulterior, legată de cuantumul cu care vom putea reduce aceste taxe portuare”, a mai declarat ministrul Transporturilor. Acesta a mai spus că Traian Băsescu a susţinut ideea reducerii de taxe şi în domeniul şantierelor navale, astfel încît domeniul să fie mai atrăgător faţă de cele din statele vecine. Reprezentanţii CN APMC au declarat că, în zilele următoare, vor prezenta o variantă de reduceri de taxe în acest domeniu, care pot ajunge pînă la 50%. Radu Berceanu a mai precizat că se are în vedere şi reducerea taxelor la alte servicii portuare, cum ar fi pilotajul şi remorcajul naval. Un alt subiect al discuţiilor a vizat conflictul dintre ArcelorMittal Galaţi şi operatorul portuar Comvex. Acesta din urmă acuză conducerea combinatului că importă minereul necesar prin Bulgaria, nu prin portul Constanţa, la preţuri mai mari.